Oraşul Lipova a fost din cele mai vechi timpuri gazdă primitoare şi locul potrivit pentru viaţa de toate zilele a multor populaţii care s-au născut ori s-au aşezat aici, în poarta Mureşului, de-a lungul a două şi poate a mai multor milenii de istorie locală. Au găsit aici apă bună şi curată, câmpuri roditoare în luncă, dealuri însorite cu pajişti pentru animale şi cu rod de poame şi struguri, munţi domoli cu păduri şi vânat, un peisaj mirific şi un aer curat şi înmiresmat. Dar mai presus de toate aceste daruri naturale, Dumnezeu I-a insuflat pe oameni, băştinaşi sau veniţi din alte părţi, cu harul înţelegerii, al blândeţii şi toleranţei, pentru a nu se ajunge la duşmănie, la intoleranţă sau la nepotriviri de convieţuire. Poate de aceea la Lipova nu s-au semnalat niciodată mari tensiuni interetnice, interumane sau interreligioase care să ducă la situaţii acute, greu de controlat, cu victime omeneşti sau pagube materiale. Oricare au fost stăpânitorii vremelnici ai locurilor, şi au fost dacii, romanii, românii, ungurii, turcii, austriecii, sârbii, germanii, cu toţii au căutat şi au reuşit să păstreze un echilibru economic, social sau religios necesar bunului trai al tuturor locuitorilor din oraş şi al celor din zonele învecinate. De aceea putem spune, fără să greşim, că oraşul nostru poate fi luat ca model de convieţuire între naţii, că toţi locuitorii lui, de acum ca şi cei din trecut, s-au respectat unii pe alţii, s-au ajutat şi au trăit în bună pace şi înţelegere. Un lucru aparent minor m-a frapat şi m-a convins odată în plus de adevărul acestei stări de lucruri: pe multe porţi de la intrarea în curţile oamenilor apare avertismentul “Câine rău”, aşa cum se obişnuieşte. Ei bine, la Lipova acest avertisment apare scris de cele mai multe ori în trei limbi, română, germană şi maghiară, ca o grijă a gazdei pentru tot omul care-i bate la poartă. Este un exemplu clar al toleranţei de care dau dovadă oamenii de aici, este rezultatul a secole de bună convieţuire, este un mod de a fi care ne face cinste şi ne dă încredere în viitorul comun al României cu celelalte popoare europene.

Evoluţia populaţiei la Lipova şi în împrejurimi este foarte interesantă şi coboară până în zorii antichităţii. Dacii aveau aici aşezări permanente, iar după cucerirea romană, Mureşul a devenit o importantă arteră de transport a sării, pietrei, lemnului şi a altor bogăţii spre Dunăre şi mai departe în provinciile imperiului. Bogăţiile naturale au atras în Dacia Romană numeroşi colonişti de pe tot cuprinsul vastului Imperiu Roman. La Lipova şi în împrejurimi săpăturile arheologice au scos la iveala urmele unor construcţii romane de tip militar (castrele de la Chelmac şi Bulci) dar şi de tip comercial (portul de pe Mureş şi depozitele de mărfuri de la Lipova şi Radna). Retragerea armatei şi administraţiei romane din anii 271-274 nu a însemnat şi depopularea totală a zonei, ci o continuitate prestatală care a dăinuit prin instituţiile tipic româneşti ale cnezatelor şi voievodatelor. Astfel, la Cuvin era centrul formaţiunii lui Glad şi a fiului său Ahtum, nume menţionate în celebra lucrare a lui Anonimus, Gesta Hungaromm (Faptele Ungurilor). Pe lângă elementul autohton daco-roman, populaţia locală a mai primit şi asimilat în secolele IV-VII o serie de populaţii migratoare de neam germanic (celţii, goţii, gepizii) şi de neam slav, acestea din urmă lăsându-şi mai pregnant amprenta asupra poporului român şi a limbii române, în curs de formare în acele timpuri. De altfel, se pare că însăşi numele localitaţii Lipova vine de la cuvintele slave “lip” tei, sau “lepa” frumos. Cert este că alogenii slavi, după o îndelungată convieţuire cu populaţia băştinaşă daco-romană, au fost asimilaţi complet, aducându-şi şi ei aportul la formarea poporului român şi a limbii române.

În sec IX pătrund în zonă ungurii şi după două secole de lupte cu voievozii români, reuşesc să-şi impună stăpânirea asupra Ardealului şi Banatului. Convieţuirea româno-maghiară, care continuă şi astăzi, a avut momente de toleranţă şi înţelegere, dar şi momente de tensiune, de duşmanie, în special între elita maghiară (nemeşii, grofii sau administraţia regală) şi populaţia românească supusă la exploatare. Cu timpul, atât românii cât şi ungurii au înţeles că asuprirea naţională nu este generată de popoare, ci de clasele stăpânitoare, că oamenii de rând, de orice etnie ar fi, pot să convieţuiască în pace şi în bună înţelegere şi să se alieze împotriva duşmanilor comuni. Acest lucru s-a făcut simţit în anul 1241, când populaţia Lipovei a făcut faţă invaziei tătarilor, în vremea lui lancu de Hunedoara împotriva turcilor sau în 1514 când Gheorghe Doja secuiul a ridicat la luptă pe toţi oprimaţii din Ardeal şi Banat, indiferent de naţia lor. Izvoarele istorice vin să ateste comunitatea de viaţă dintre români şi unguri, în hrisoave făcându-se referire la oameni ai locului precum castelanul Toma, nobilul Paulus Cristus, medicul Petru Medicus, cetăţeanul Francisc Magnus, Banul Pavel, ş.a. Este o dovadă că între români şi maghiari s-a realizat o comuniune de interese economico-sociale care a stat la baza înţelegerii şi toleranţei reciproce.

Secolul XVI aduce pe malurile Mureşului o nouă stăpânire, cea turcească. Învinsă de Poarta Otomană, Ungaria este transformată în paşalâc. Banatul devine o raia turcească iar Lipova un sangeac, adică o diviziune teritorială mai mică, având în componenţă 76 de sate. Timp de peste 150 de ani la Lipova vor veni meşteşugari, negustori şi funcţionari turci. De atunci datează bazarul turcesc (dughenile de azi), fântâna Ceşma şi unele nume de familie precum Mustafa urmaşi ai turcilor din acele vremuri.

În anul 1717 stăpânirea turcească ia sfârşit, Lipova intrând în stăpânirea Habsburgilor austrieci. Aceştia colonizează în zonă populaţii de neam germanic (şvabii), populaţii de neam slav din Serbia şi Croaţia, dar şi populaţie românească din Oltenia, aflată temporar sub stăpânire (1718-1735). De atunci dăinuie în Ardeal şi Banat numele de familie terminate în …escu, …eanu, sunt urmaşii oltenilor colonizaţi şi integraţi în populaţia locală. Acelaşi lucru se poate spune şi de populaţia slavă, sârbii, croaţii sau bulgarii, care în Lipova nu mai există ca etnie, ci doar prin unele nume de familie, precum Popovici, Gomilcovici, Petrovici, Margetici, Lazarov, ş.a. mai amintesc de originea lor.

Revoluţiile de la 1848 din Ungaria şi Transilvania şi dualismul austro-ungar de după 1867 au constituit momente de tensiune în relaţiile populaţiei majoritar româneşti din Ardeal şi Banat şi naţionalităţile conlocuitoare. Acum se face simţită tot mai mult dorinţa de veacuri a românilor de a trăi liberi într-un stat unitar. Pe fondul prigoanei exercitate de autorităţile de la Budapesta, la Lipova şi în împrejurimi se afirmă tot mai mult patriotismul românesc, culminând cu adunarea pentru unire de pe dealul cunoscut sub denumirea “La Crucea lui Bocu” din preajma memorabilei zile de 1 decembrie 1918. Mai ales Radna s-a implicat în acţiunea de trimitere de delegaţi la Marea Adunare de la Alba Iulia, din Radna fiind delegat marele corifeu al Unirii, Vasile Goldiş.

După Marea Unire, Guvernul României Mari a oferit cadrul instituţional pentru o democraţie reală în statul român întregit. Noua Constituţie din 1923 a consacrat principiile de bază ale egalitaţii în drepturi a tuturor cetăţenilor, indiferent de naţionalitatea lor. În acest spirit şi-a început misiunea administrativă ministrul Banatului, Sever Bocu, de numele lui fiind legate mari realizari edilitar-gospodareşti la Timişoara, Lipova, Lugoj sau Arad, folositoare tuturor cetaţenilor şi care să ofere tuturor şansa afirmării, cum este Universitatea din Timişoara. Cu adevărat, în perioada interbelică s-a realizat unitatea populaţiei din Lipova, s-a creat acea conştiinţă de cetaţeni ai unui oraş frumos, tolerant şi modern, spirit care stă şi azi la baza unităţii populaţiei locale. În acea perioadă la Lipova trăiau în bună înţelegere români, maghiari, germani, sârbi, croaţi, bulgari, evrei, ţigani, poate şi alte naţii pe care statisticile oficiale nu le amintesc. Fiecare avea şcoală de anumit nivel în limba proprie şi lăcaş de cult pentru religia pe care o practica. Erau asigurate drepturile şi libertăţile economice şi sociale, era un adevarat mozaic cultural şi religios

Perioada comunistă a constituit o perioada de regres economic, cultural şi chiar demografic pentru oraşul nostru. Ea debutează cu arestarea, supliciul şi decesul in puşcaria de la Sighet în 1951 a lui Sever Bocu, omul care a luptat toată viaţa pentru toleranţă dar care a fost doborât de intoleranţii din neamul său. Realităţile acelei epoci au facut ca o parte din populaţia de origine germană, sârbă şi evreiască să părăsească oraşul, acest lucru agravând şi mai mult deşertul de cultură şi intoleranţă ideologică impus de autorităţi. Însă apropierea de graniţă, posibilitatea de a viziona şi alte posturi TV decât cel oficial, tradiţiile de convieţuire şi interculturalitate ale localnicilor au conservat nivelul de demnitate şi de toleranţă specific.

Revoluţia anticomunistă din dec. 1989 a venit ca o descătuşare din chingile ideologiei comuniste şi ca o deschidere reală spre spiritul european. Continuând tradiţia toleranţei, lipovanii n-au comis fapte reprobabile în timpul revoluţiei, nu s-au dedat la distrugeri sau violenţe, manifestaţia lor fiind paşnică. Subunităţile de luptători de la UM Lipova care au acţionat la Arad au dat dovadă de calm, reţinere şi discernământ în relaţia cu revoluţionarii, până la căderea dictatorului, aliindu-se total de partea forţelor democratice în perioada următoare.

În prezent, în oraşul nostru convieţuiesc oameni de diferite etnii, în majoritate covârşitoare fiind români. În perioada comunistă, dar şi după 1989, au venit în oraş şi în localităţile apropiate persoane din alte regiuni ale ţării, moldoveni, olteni, bistriţeni, ucrainieni, atraşi de posibilităţile economice locale. Au fost şi sunt priviţi de localnici fără ură sau reticenţă, cei mai mulţi s-au încadrat fără probleme în comunitatea locală şi unii au funcţii importante, pe linie militară, şcolară, economică sau de altă natură. Spiritul tolerant şi binevoitor al lipovanilor, al poporului român în general, se face simţit şi acum. Este bine că suntem aşa. Ne-am făcut un renume din toleranţă şi ospitalitate şi străinii apreciază această calitate a noastră, a românilor. Este poate bunul nostru cel mai de preţ.


LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here