A devenit deja o tradiţie ca după începerea anului şcolar, în preajma Zilei Mondiale a Educaţiei – 5 octombrie, să fie sărbătoriţi în cadru festiv truditorii catedrei, aceia care îşi petrec zilele şi uneori şi bună parte din nopţi pentru a fi adevărate modele de profesionalism, competenţă şi probitate morală în educarea şi învăţarea tinerei generaţii. De aceea, pentru profesorii, învăţătorii şi educatorii de la liceele, şcolile şi grădiniţele din Lipova şi de pe Valea Mureşului, Primăria şi Consiliul Local Lipova, în colaborare cu Consilul Judeţean Arad şi Inspectoratul Şcolar Judeţean, au organizat o frumoasă manifestare cultural-distractivă – Balul Educaţiei 2011, desfăşurat în cadrul mirific al Staţiunii Băile Lipova, unde gazdă primitoare a fost patronul Constantin Miloş.

A ţinut să fie alături de profesori deputatul Colegiului Valea Mureşului, prof. Marius Gondor, care înainte de a fi ales în Parlamentul României a fost profesor la Arad, lider al sindicatului din învăţământ şi inspector general al IŞJ. De asemenea, au mai participat la sărbătoare preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, iar din partea ISJ Arad a participat o delegaţie condusă de prof. Mirela Aldescu, inspector general.

“Această sărbătoare este dedicată oamenilor de la catedră, care ne-au învăţat şi ne-au educat pe noi toţi şi care acum îi învaţă şi îi educă pe copiii noştri. Le mulţumesc în numele autorităţii publice din oraşul Lipova şi le urez mult succes şi putere de muncă în misiunea nobilă pe care o îndeplinesc. De asemenea, este o mare bucurie şi cinste să avem alături de noi aşa oaspeţi de seamă, dar în mod deosebit ţin să prezint delegaţia cadrelor didactice de la şcoala Der Istvan din localitatea maghiară Csanadpalota, în frunte cu directoarea Schuszler Istvanne şi primarul Kovacs Sandor, cărora le mulţumesc pentru că ne-au onorat invitaţia” a spus primarul Marius Florin Jurcă în cuvântul de deschidere a festivităţii.

Ceilalţi vorbitori care s-au adresat publicului, respectiv Nicolae Ioţcu, Marius Gondor şi Mirela Aldescu, în numele instituţiilor pe care le reprezintă, au evidenţiat rolul deosebit al cadrelor didactice în formarea şi dezvoltarea socială şi profesională a tinerilor şi au promis tot sprijinul lor pentru activitatea didactică, atât cât se poate în condiţiile actuale.

Primarul oraşului Csanadpalota, Kovacs Sandor, intermediat de traducătorul prof. Tusa Zoltan, a declarat: „Ne bucurăm foarte mult că suntem alături de dascălii lipovani la sărbătoare lor şi cu această ocazie vreau să reliefez faptul că între şcoala din localitatea noastră şi şcolile lipovane se derulează un parteneriat benefic pentru amândouă comunităţile, parteneriat pe care vrem să-l extindem în cât mai multe domenii”.

În continuare, primarul Lipovei, Marius Florin Jurcă, a înmânat Diplome de Excelenţă directorilor Oviduţa Berindei şi Aliodor Drăgan, directorilor adjuncţi Daniela Nicolae şi Dorina Nemeş precum şi directoarei şcolii din Csanadpalota, Schuszler Istvanne, precizând că toţi cei nominalizaţi au, împreună cu colectivele de cadre didactice şi de elevi pe care le conduc, rezultate foarte bune în procesul instructiv-educativ. În aceiaşi idee de premiere a celor cu activitate remarcabilă în învăţământ, cu ocazia ieşirii la pensie au primit Diplome de Merit pentru întreaga activitate prof. ec. Ana Vlad, educatoarele Aurica Filip şi Lăcrămioara Păduraru, maistrul instructor Vasile Teodorescu şi secretara Eleonora Vasiescu, cu toţii primind şi recompense băneşti din partea Primăriei Lipova.

A urmat o petrecere minunată, în care muzica oferită de DJ Marius Pancan, bufetul deosebit de bogat şi asortat şi dansurile populare sau moderne i-au electrizat pe toţi participanţii. După o perioadă de politeţe, în care fiecare a dansat cu soţia, sau cu soţul, atmosfera s-a încins şi perechile s-au amestecat, astfel încât localul a început să trepideze în ritm de horă, sârbă, ceardaş, sau învârtită, dar şi de pinguin, rock sau latino, în special doamnele etalându-şi cu graţie talentele şi toaletele elegante.

A fost o seară de poveste, pe care nici un participant, tânăr sau vârstnic, nu o va uita prea curând.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here