iotcu-nobel-640x510Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, liberalul Nicolae Ioțcu, a fost reținut, astăzi, în urmă cu puțin timp de DNA Timișoara în urma unui flagrant de luare de mită. Conform primelor informații acesta a fost prins când primea o sumă importantă de bani într-o operațiune realizată cu sprijinul SRI Arad și DGA. Șpaga este legată de proiectele de investiții derulate de CJ Arad la spitalul județean. Ioţcu susţinea nu de mult „aceste achiziţii fac parte din ambiţiosul proiect din sistemul sanitar prin care dorim să aducem Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă la standarde moderne. Arădenii merită să aibă un sistem de sănătate competitiv. Prioritatea noastră e viaţa şi sănătatea, iar prin aceste investiţii creştem calitatea actului administrativ. Avem nevoie cu toţii de un spital cu nivel înalt de dotare, care să asigure furnizarea serviciilor medicale cu grad mare de complexitate, atât în interesul pacienţilor, cât şi al corpului medical”. Nicolae Ioţcu ocupă funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Arad din anul 2008. El şi-a început cariera politică în 1996, ca membru al Partidului Democrat, iar în numai un an a devenit vicepreşedinte al organizaţiei de tineret, pentru ca în 1999 să ajungă la şefia tinerilor democraţi. În 2001, Nicolae Ioţcu devine vicepreşedinte în partid, iar începând din 2005 deţine funcţia de secretar general al PD Arad. A fost senator în perioada 2004-2008. Din 2008 este președinte al Consiliului Județean Arad, reușind să obțină un al doilea mandat. După alegeri, Ioţcu a intrat în competiție cu primarul Aradului, Gheorghe Falcă şi a vrut să preia organizaţia judeţeană a partidului. Nu a reuşit deoarece Falcă a câştigat alegerile, însă echipa lui Ioţcu l-a acuzat de furtul lor. Nicolae Ioțcu este un apropiat al primului ministru nominalizat al PNL, Cătălin Predoiu, în mediile politice discutându-se că președintele CJ Arad ar fi fost principalul favorit pentru ocuparea postului de ministru al Dezvoltării. Averea acestuia a crescut considerabil după ce a ajuns în funcția de președinte al consiliului județean, presa semnalând numeroase tranzacții dubioase ale familiei sale. Declarația de avere a lui Nicolae Ioțcu nu este postată pe site-ul instituției. Ioțcu este economist, absolvent al Universităţii Dimitrie Cantemir din Timişoara şi al Universităţii Naţionale de Apărare Carol I – Colegiul Naţional de Apărare. Vom reveni cu amănunte. UPDATE Anchetatorii fac percheziții și la locuința politicianului, iar DGA se află acum la biroul acestuia din cadrul administrației județene din Arad.

sursa: http://www.pressalert.ro

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here