Polițiștii Serviciului Rutier au depistat ieri în trafic doi bărbați care au săvârșit infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Polițiștii au depistat ieri, pe DJ 709, pe raza localității Sânmartin, un bărbat de 30 de ani, din Curtici, în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,59 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Pe numele celui în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism sub influența alcoolului.

A mai fost depistat de polițiști, pe DN79, în Șimand, un tânăr de 26 de ani, în timp ce conducea un autoturism radiat din circulație de autoritățile belgiene la data de 28 august a.c..

Bărbatul este cercetat de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here