Pacienții cu talasemie majoră și hemofilie anunță că miercuri, în intervalul 11,00 – 13,00, vor picheta sediul Ministerului Sănătății în semn de protest față de faptul că nu a fost rezolvată situația centrului în care se tratează din cadrul Institutului Național de Hematologie Transfuzională.

Potrivit unui comunicat de presă al Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice, problema accesului la tratament al acestor pacienți este veche, în ultimii 4 ani periodic punându-se problema organizării centrului, însă în prezent situația “s-a acutizat”.

“Pe 22 octombrie expiră prelungirea acordată de CNAS pentru a rezolva situația organizării acestui centru, ceea ce înseamnă că tratamentul pentru pacienții cu hemofilie și talasemie ar putea fi sistat. Ultimele informații, neconfirmate oficial, spun că urmează să fie prelungit contractul pe program până în ianuarie, ceea ce înseamnă o rostogolire a problemei, urmând ca în ianuarie pacienții să se confrunte cu aceeași problemă”, se precizează în comunicatul citat.

AGERPRES/(AS — autor: Roberto Stan, editor: Florin Marin, editor online: Andreea Lăzăroiu)