Consiliul Judeţean Arad a fost, în data de 26.10.2016, gazda unor oaspeţi deosebiţi: studenţii din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” Arad, anul I universitar, conduşi de doamna prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, Rectorul UVVG. Cei peste 70 de studenţi au fost întâmpinaţi de către Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad şi doamna Claudia Boghicevici, vicepreşedinte.

„Avem o cultură complexă și la rândul nostru ne place să credem despre noi că înglobăm în ființa noastră spiritul tuturor popoarelor care au contribuit la aceasta”, le-a transmis Iustin Cionca tinerilor aflaţi pentru prima dată în instituţie. „Aradul se poate mândri cu un trecut cosmopolit, moștenire pe care o păstrăm și astăzi. Oraș aflat din vremuri străvechi la confluența drumurilor comerciale care fac legătura între Estul și Vestul Europei, Aradul a fost deschis întotdeauna oamenilor veniți din afara lui. De azi încolo e rândul vostru să contribuiți și voi cu ceva la cultura Aradului. De cealaltă parte, prin Universitățile noastre, vă vom ajuta să descoperiți farmecul lumii minunate în care trăim”, a mai completat preşedintele CJA, Iustin Cionca.

Acţiunea a avut loc în cadrul săptămânii de acomodare destinată studenților anului I, români şi străini din peste 11 ţări, precum Italia, Germania, Franţa, Serbia, Tunisia, Maroc, Nigeria, Egipt, la inițiativa prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele UVVG şi prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.  „Accommodation week a decurs conform planificării. Astăzi am avut întâlnirea cu autorităţile locale și întrucât Universitatea noastră este una comunitară, formată din autorităţile locale, am considerat o etapă deosebit de importantă această întâlnire. Am fost primiți cu căldură de conducerea Consiliului Județean Arad, cărora le mulțumim pe această cale. Studenţii au fost foarte încântați, au pus întrebări și au stat de vorbă cu reprezentații conducerii Consiliului Județean, dl. președinte Iustin Cionca și doamna vicepreședinte Claudia Boghicevici, iar ca o idee concretă de continuare a acestui parteneriat a fost vizita județului Arad, însoțiți de un ghid oferit de Consiliul Județean, precum și punerea la dispoziție a unor hărți ale județului în toate limbile de circulație internațională pe care le folosesc studenții noștri” a declarat prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș”.

La rândul său, doamna Claudia Boghicevici a precizat că studenții vor găsi în Consiliul Judeţean un partener de încredere, la care pot apela pentru realizarea de proiecte universitare. „Niciodată sala Consiliului Judeţean Arad nu a fost atât de frumoasă, pentru că avem în faţa noastră tineri plini de viaţă, ambiţioşi, talentaţi. Sunteţi bineveniţi în Arad şi vă stăm la dispoziţie pentru a cunoaşte oraşul şi judeţul. Avem un parteneriat cu Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, prin care vom lucra împreună materiale de informare, în limbile engleză, franceză şi italiană, materiale ce vă vor fi destinate! Aradul este frumos, o locaţie minunată şi sunt convinsă că vă va plăcea la noi!”, a fost mesajul transmis tinerilor studenţi de doamna Claudia Boghicevici.

Horațiu Papiu, șef Birou Studenți Străini în cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” a subliniat: „Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” a organizat săptămâna de acomodare destinată studenților anului I, străini și români. Ne-am dorit să fie împreună pentru a conștientiza faptul că studenții fac parte dintr-o familie academică, a Universității de Vest „Vasile Goldiș”. Acțiunea s-a derulat la inițiativa domnului președinte prof. univ. dr. Aurel Ardelean și a doamnei rector prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, în colaborare cu Facultățile de Medicină, Medicină Dentară și Farmacie ale Universității noastre, sub egida Rectoratului și bineînţeles alături de noi, cei de la Biroul de Studenți Străini. Ne bucurăm că acești tineri au ales Aradul ca să-și împlinească visul lor și anume să realizeze baza pentru cariera lor ulterioară. Pe lângă faptul că vor fi cuprinși în procesul de învățământ al Universității, trebuie să fie convinşi că Aradul este un loc minunat, se le transmitem și lor dragostea pentru aceste locuri, să-i facem să considere acest oraș ca o a doua casă a lor și dincolo de vorbele frumoase, să le arătăm multiplele posibilități de recreere și instruire suplimentară în orașul nostru. Studenţii au înțeles că suntem un oraș deschis, un oraș cosmopolit, a cărui istorie arată că întotdeauna arădenii au fost un punct de confluență a diferitelor culturi dintre Est și Vest și multiplele experienţe istorice au făcut ca această comunitate să dobândească tot ce este mai bun. Ne dorim ca studenții Universității de Vest „Vasile Goldiș” să fie buni ambasadori ai Universității noastre, ai Aradului și chiar ai României”.

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here