Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru, vicepreşedintele social-democraţilor europeni pentru politică externă şi membru al Comisiei pentru Dezvoltare Regională a Parlamentului European, a organizat vineri, 28 octombrie, la Bucureşti, dezbaterea „Politica de coeziune a UE – De la reducere la adâncirea decalajelor de dezvoltare dintre statele membre – Cazul României”.

Dezbaterea moderată de Adrian Măniuţiu – realizatorul emisiunii „Daily Income” – Antena 3 TV şi Sabina Iosub – realizatoarea emisiunii „Be EU” – Antena 3 TV,a plecat de la constatarea contra-performanţei fără precedent a României în absorbţia fondurilor europene din perioada 2014-2020, în contextul în care, nu s-a reuşit acreditarea autorităţilor de management, iar procesul propriu-zis de absorbţie ar putea demara abia în primele luni din 2017. Aceste întârzieri pot crea costuri uriaşe pentru capacitatea finală de absorbţie a României, iar această realitate alarmantă din România se derulează pe fondul discuţiilor privind viitorul Politicii de Coeziune, la care România, prin guvernul său, este absentă.

În ceea ce priveşte situaţia actuală, senatorul PSD Eugen Teodorovici – fost Ministru al Fondurilor Europene şi Finanţelor Publice,a subliniat, fără echivoc, faptul că nu a fost atrasă nicio sumă din actuala perioada de programare:

„Singura chestiune care se încearcă adusă în faţă e aceea a banilor care au intrat în ţară. Sunt bani care au intrat în ţară datorită a ceea ce s-a trimis anterior. Sunt bani care provin din ciclul financiar anterior. Pe următorul cadru financiar 2014-2020, vă spun clar că este zero, zero, zero nu aproape zero, nu puţin peste zero, nu nimic, este ZERO.

Sunt miliarde de euro cheltuieli făcute, adică lucrările executate pe acele proiecte de infrastructură mare, faza a doua a lor, facturi care nu pot fi depuse pentru că Ministerul Fondurilor Europene nu dă încă ok-ul. Constructorii stau cu facturile în casă pentru că dacă le aruncă spre decontare, se încarcă şi cu TVA-ul. Este o măgărie nesimţită, este clar un abuz în serviciu ce se face astăzi. Am dovezi în acest sens. Este o situaţie pe care i-am expus-o şi domnului Prim Ministru zilele trecute şi într-adevăr se află într-o situaţie ingrată, între a face plăţi de 1 miliard de euro în piaţă şi a rămâne pe deficit bugetar (…) sau să nu facă şi să aştepte acreditarea şi să facă aceste plăţi anul viitor, adică să omoare acele firme care au făcut lucrările.

Este un exemplu clar de abuz în serviciu. Eu am de gând să fac zilele următoare, chiar în mod oficial, scris, exact acest mecanism pentru că este o primă piesă la dosarul penal care se va instrumenta. Domnul Ghinea va fi primul ministru care va avea efectiv un astfel de dosar pe incompetenţă.”

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa şi Preşedintele Consiliului pentru Dezvoltare Regională, Adrian Ţuţuianu, a subliniat la rândul său neajunsurile şi derapajele grave de la guvernarea pentru absorbţia fondurilor europene:

„În ceea ce priveşte situaţia actuală, primul lucru făcut prost este că în luna noiembrie 2015 s-au blocat toate ghidurile de finanţare. Mai mult, sunt 6 axe prioritate nedeschise pentru că nu sunt ghiduri de finanţare. De exemplu, pe Axa Prioritară 9 – sprijinirea regenerării economice şi sociale a comunităţilor defavorizate din mediul urban – sunt 763 de milioane de euro alocate României pentru care nu există ghid.

Pe Axa prioritatea de investiţii 2.1 microîntreprinderi – am avut data lansării ghidului 26 mai 2015, avem şi 3 modificări (…), deci schimbarea regulilor în timpul jocului, ceea ce arată că au fost făcute neprofesionist pe anumite subiecte care ar trebui clarificate. La momentul ăsta pe zona Sud Muntenia nu există niciun proiect care să fi fost analizat. Din 900 de milioane de euro pe regiunea Sud Muntenia, astăzi nu s-a luat niciun leu.

Există un singur contract încheiat pentru asistenţă tehnică. Există o cerere de plată depusă de ADR Sud Muntenia de 6 milioane de lei. În rest pe cele 12 axe care privesc administraţia, microîntreprinderile, alţi beneficiari, nu s-a încheiat niciun contract. Pe axa 3, operaţiunea clădiri rezidenţiale – anveloparea, la 15 martie 2016 s-a pus ghidul în funcţiune, avem 2 modificări care au schimbat substanţial modul de abordare iniţial. Practic, astăzi nu există nicio primărie din regiunea Sud Muntenia care să aibă un proiect depus.    

Pe Axa prioritară 10. Infrastructura educaţională. 352 de milioane de euro – Nu avem ghid şi nici aici ministerul educaţiei nu a fost în stare să producă strategia naţională. Axa prioritară 11 – înregistrarea proprietăţilor, cadastru şi carte funciară care nu are ghid, sunt 312 milioane de euro. Până nu clarificăm problema proprietăţii şi înregistrarea în cartea funciară, evident că nu vom putea să atragem nici investiţii, nici din bani europeni, dar nici investiţii private. Din 2018, fără cadastru, nu mai avem subvenţii.

Realitatea internă, să vedem lucrurile per ansamblu. Ordonanţa 28/2013, Programul Naţional de Dezvoltare Locală, singurul care a mai funcţionat în anul 2016, de la data de 18 septembrie, nu mai are bani.  

Cam asta e situaţia, ea e dramatică pentru cine o înţelege, iar consecinţele vor fi dramatice pentru ţară. Este absolut nevoie ca autorităţile de management din ministere şi ADR-urile să se implice maxim în procesul de evaluare rapidă, să facă o evaluare mai de substanţă şi nu formală şi să putem să facem achiziţiile publice măcar până la sfârşitul anului 2017, vorbesc de POR şi să implementăm 2018-2019-2020.”

Vorbind în numele semnatarilor scrisorii deschise din 22 august 2016, referitoare la situaţia absorbţiei fondurilor europene din noul exerciţiu financiar (2014-2020) şi reprezentând grupul de experţi în fonduri europene de pe Facebook “POSDRU/POCU”, Cătălina Bădoiu a subliniat la rândul său:

„Pornim de la ideea că, în primul rând trebuie să găsim soluţii. Dar, pentru a găsi soluţii trebuie să identificăm problemele, până la urma urmei. Aşa că, în lista de semnatari a scrisorii deschise, au fost identificate mai multe probleme de care ne-am lovit, cel puţin pe programul 4.1. şi de care ne vom lovi în continuare dacă nu se eficientizează absolut nimic.

Este vorba în primul rând de sistemul informatic MySMIS. Cumva surprinzător am putea spune că ne este dor de Actionweb. N-aş fi crezut vreodată că o să spun aceste lucru. Deci, sistemul pentru gestiune are în momentul de faţă un singur modul activ, acela de încărcare. Este mult mai complicat, este cumva nefuncţional, se blochează frecvent, informaţiile sunt redundante.

Cu toate că există raportul de analiză, completăm separat secţiunea de context şi secţiunea de justificare. Personal mie nu mi se pare relevantă, ori dacă mă uit pe instrucţiunile din ghid sunt cumva aceleaşi informaţii. De ce, când un evaluator practic ar trebui să citească raportul de analiză şi nu doar rezumatul? Un alt aspect ar fi acela al semnăturilor electronice introduse cumva pentru a eficientiza lucrurile. Cu toate că avem această posibilitate de a semna electronic, gândiţi-vă că este foarte greu pentru autorităţile publice şi pentru şcolile din teritoriu să înveţe efectiv să-şi facă un cont în acest sistem. Deci chiar a fost o mare problemă. Mai mult de atât, ai semnătură electronică, dar în acelaşi timp ai şi semnătură olografă. Deci, te plimbi practic cu formulare, cu acordurile de parteneriat, se semnează întâi olograf şi apoi se semnează electronic de fiecare. Iarăşi, de ce? Gândiţi-vă ce înseamnă să ai 5-6 parteneri şi să plimbi cumva aceste documente.

Aş mai puncta inutilitatea unor platforme IT. S-au finanţat platforme pe proiectele anterioare, însă, în momentul de faţă, ele nu au mai fost actualizate, practic nu mai sunt eficiente. Mai mult decât atât, s-au finanţat strategii, s-au finanţat tot felul de studii. Acum ne ducem, facem studii în teren, dar nu ne putem folosi de acele materiale, care fuseseră deja finanţate din fonduri publice.”

Reprezentând acelaşi grup de semnatari ai scrisorii din 22 august 2016 şi grup de experţi din cadrul “POSDRU/POCU”, Gabriel Stănilă a punctat în intervenţia sa situaţia absurdă în care studii redactate din bani publici nu sunt accesibile:

„S-a finanţat prin POSDRU, au fost zeci de proiecte şi pe 6.1 am avut componente de cercetare, pe economie socială. S-au finanţat zeci de studii la nivel regional sau multi-regional. Acele date nu sunt publice în acest moment! Asta înseamnă că, la momentul anului de graţie 2016 în care ne aflăm, suntem puşi în situaţia de a realiza cu costuri din fonduri proprii acele analize, studii de nevoi în comunitate. Deşi aceste date există, nu sunt publice!

Au fost lansate ghiduri şi vă dau exemplu ghidul „Solidar” pentru dezvoltarea structurilor de economie socială, în care una s-a discutat public, s-a stabilit în dezbatere publică, iar la publicarea în Monitorul Oficial a apărut un criteriu care favorizează două entităţi şi atât. Prima entitate este FEDCAR-ul – Federaţia caselor de ajutor reciproc ale salariaţilor şi cealaltă Uniunea Naţională a Caselor de Ajutor Reciproc ale Salariaţilor. Restul entităţilor nu au nici cea mai mică şansă să participe. Sunt decizii total neconcurenţiale. A fost sesizat Consiliul Concurenţei şi se aşteaptă demararea unei investigaţii din partea dânşilor.

Demararea unei investigaţii din partea Consiliului presupune automat blocarea apelului. Este inclusiv o plângere în instanţă făcută. Deci, aşteptăm acum să vedem ce se întâmplă. Nu numai pe „Solidar”, pe cam tot ce s-a lansat până acuma. Şi pe 4.1 şi pe 4.2. Neprezentarea MFE-ului, după acea plângere la CNCD, acuzarea tuturor experţilor care au semnat acea scrisoare şi adresarea la nivel de grup cu sintagma „animăluţe”, „tocători de fonduri” de către un anumit domn Ghinea, care s-a remarcat prin contracte cu statul, pentru că dânsul nu a fost în stare de când conduce acea CRPE, ca să discutăm de competenţe, să scrie un proiect, să participe la o licitaţie corectă şi domnul Teodorovici este aici şi cunoaşte cum erau holurile şi cât a fost dânsul ministru al fondurilor europene şi ce se întâmpla acolo şi să câştige cum se spune între ghilimele „pe bune”. Intrăm toţi cu aceleaşi avantaje şi dezavantaje în acelaşi joc. Respectăm aceleaşi reguli. Suntem mai buni, câştigăm. Suntem finanţaţi. Nu, asta este! Un astfel de om care nu a fost în stare să scrie şi să implementeze un proiect ajunge ministru. Ce se întâmplă după el? Am dormit toţi un an! Întrebarea dânsului: de ce nu fac românii nimic? Foarte simplu! Pentru că avem, cel puţin cei pe care îi reprezentăm noi aici, avem două variante: Să încercăm să ne găsim de lucru în mediul privat sau unde cunoaştem sau să încercăm să protestăm din ce în ce mai mult. Ori protestul nu-ţi plăteşte nici facturile şi nici nu îţi asigură fondurile pentru cheltuială.

Am mai spus-o, la noi, pe parte de fonduri europene toată lumea face politică, nimeni nu face politici. Este prima mea concluzie şi prima mea recomandare în ceea ce priveşte eficientizarea şi salvarea a ceea ce se mai poate salva. Din nefericire, după acest un an şi în care am pierdut vremea şi nu s-a întâmplat nimic. […] Avem nevoie de cinci etape: viziune, competenţă, transparenţă, eficienţă şi comunicare.”

În cea de-a doua secţiune a dezbaterii, eurodeputatul PSD Victor Boştinaru a făcut o radiografie a situaţiei implementării Politicii de Coeziune în România de la aderare până în prezent, dar a prezentat şi principalele riscuri cu privire la viitorul celei mai de succes politici a Uniunii Europene:

„Această discuţie nu s-a vrut să fie una politică, ci una tehnică, despre fapte, constatând că Politica de Coeziune sau fondurile structurale şi de investiţii, cum se numesc ele după 2014, au reprezentat pentru cele 12 state membre din Politica de Coeziune cea mai mare sursă de investiţii publice. Impactul acestei politici în totalul investiţiilor publice a fost între 78% şi aproape 100%. A nu folosi această resursă înseamnă a abandona cel mai important vehicul de transformare a acestor state, ţinând cont de scopurile Politicii de Coeziune: reducerea decalajelor de dezvoltare în interiorul statului membru şi a decalajelor dintre statele membre ale Uniunii Europene.

Care sunt consecinţele stării actuale pe termen scurt şi mediu? Studiul făcut de Grupul de la Vişegrad  privind impactul Politicii de Coeziune asupra acestor state, Polonia, Ungaria, Cehia şi Slovacia, studiu făcut cu bani europeni şi acreditat de Comisia Europeană, arăta că la acea dată, Polonia şi dezvoltat PIB-ul cu o rată de 0,5% anual ca urmare a implementării Politicii de Coeziune. Gândiţi-vă la magnitudinea economiei Poloniei. Pe de altă parte, avem un studiu redactat de ministerul nostru al fondurilor europene care a fost prezentat de doamna ministru Aura Răducu în cadrul unei conferinţe în luna februarie a acestui an. Domnia sa spunea textual că în perioada 2007 – 2015, România a absorbit 11,2 miliarde de euro, iar impactul acestei absorbţii asupra PIB-ului României a fost o creştere de aproximativ 10% în referinţă la anul 2010. Dacă ştim că am pornit în 2007 odată cu aderarea, în 2012 procentul de absorbţie era de 7%, iar din 2012 până în 2015 am ajuns la aproximativ 60%, asta înseamnă că, în termeni reali noi am crescut PIB-ul României cu aproximativ 10% în perioada când am absorbit în mod serios fonduri europene.

Referitor la afirmaţiile că nu s-a absorbit nimic în 2014, odată cu publicarea cadrului financiar multianual. În ianuarie 2014 a fost publicat bugetul Uniunii Europene, în mai au fost alegerile europene şi aici nu România trebuie acuzată, în octombrie s-a încheiat procedura de audiere a Comisarilor Europeni, iar din ianuarie 2015 au început negocierile dintre Comisie şi statele membre pentru a finaliza, în primul rând, acordurile de parteneriat. După acordurile de parteneriat au urmat negocierile pe Programele Operaţionale. De aceea, când domnul Ghinea vorbea că nu s-a întâmplat nimic în 2014 – 2015, recunosc că nu trădează decât necunoaşterea lucrurilor elementare.

În acelaşi timp, pornind de la datele doamnei Ministru Răducu, în luna februarie, există o interpelare în atenţia doamnei ministru din partea domnului senator Tişe privitoare la pregătirea pentru noua Politică de Coeziune. Răspunsul pe 4 pagini şi ceva ilustrează starea de fapt: ce s-a făcut şi ce urma să se facă. Nu există nici măcar un singur punct, o singură virgulă în care să se pună în discuţie rămânerea în urmă, întârzieri sau lucruri grave. Mai mult decât atât, se spune în acel document, precum şi în declaraţiile publice ale doamnei Răducu, că la sfârşitul lui mai 2016 vor fi trimise spre acreditare Autorităţile de Management de la Bucureşti. În luna iulie, la discuţia europarlamentarilor români cu domnul Prim-ministru Dacian Cioloş, l-am întrebat personal care este stadiul acreditării şi mi-a spus că în luna octombrie vom trimite Autorităţile de Management la acreditare. La 15 septembrie am întrebat Comisia Europeană care este situaţia actuală a acreditării autorităţilor de management în statele membre şi care este situaţia României? Răspunsul Comisiei Europene spune: „La 15 septembrie, 214 programe din totalul de 484 de programe au fost acreditate. În Polonia 6 din 7 au fost acreditate, în România 1 din 10 şi anume programul pentru cooperarea transfrontalieră România – Serbia, în care sumele sunt mici şi avem de-a face cu fonduri preaderare în cadrul Serbiei, fonduri post-aderare în cazul României.” „Dar, continuă Comisia Europeană, lipsa unui proces de desemnare finalizat nu împiedică punerea în aplicare a programului; se pot elabora şi selecta proiecte şi se poate începe punerea în aplicare a acestora. Cu toate acestea, statul membru nu poate să depună cereri de plată până la informarea Comisiei cu privire la desemnare.” Ceea ce spusese şi Eugen Teodorovici înainte, această perioadă a însemnat de fapt tehnic, legal, zero virgulă zero, zero până la infinit absorbţie. Pentru că nu poţi să ai absorbţie fără Autorităţile de Management. Acest lucru trebuia cunoscut. Pe de altă parte, Comisia precizează că în funcţie de calitatea răspunsurilor trimise de către România se încheie în câteva luni de zile procesul de acreditare. În cea mai optimistă dintre variante, luna martie ar putea fi momentul finalizării parţiale a procesului de acreditare şi din acel moment putem vorbi de plăţi. Toate acele angajamente despre care domnul fost ministru de acum şi în sfârşit România a avut noroc, nu sunt bani! Ceea ce contează la un stat sunt plăţile. Restul sunt doar dorinţe.

Este clar că România înregistrează rămâneri atât de mari în urmă, încât, tehnic vor fi imposibil de surmontat pentru că efortul făcut în 2012 – 2013, împreună cu N+3, a permis prelungirea cu un an a timpului în care proiectele semnate în 2013 puteau să fie acceptate la plăţi faţă de cei doi ani cum era la momentul încheierii cadrului financiar. Acela a fost un război pe care l-am dus personal cu sprijinul lui Eugen Teodorovici şi acum vreau să-i mulţumesc pentru că aşa a fost posibil ca România să câştige 1,8 – 2,2 miliarde de euro. Însă, până la urmă absorbţia va fi de 85%, iar asta înseamnă ca ne-am permis să pierdem 15%. În termeni reali, la situaţia actuală şi în stadiul de nepregătire şi de instabilitate instituţională şi legislativă – vorbeam aici de modificări în ghiduri -, înseamnă că România, în cel mai fericit caz ar putea cu un guvern genial să aducă bani din fondurile structurale şi de investiţii din martie încolo, dar decalajul nu va putea fi recuperat.

Pe linia tehnocraţiei nu s-a făcut nimic. Suntem la momentul în care ne dăm rar şi gratuit cu părerea. Cred că pentru România anului 2019 ar trebui să fie momentul decisiv pentru această bătălie pentru că fiecare preşedinţie rotativă a Consiliului are un set de priorităţi. Eu cred că pentru o ţară coerentă, guvernată şi guvernabilă, această supravieţuire a Politicii de Coeziune ar trebui să fie cu majuscule Marele Proiect. Nicio altă politică nu produce efecte mai benefice şi nicio altă pierdere n-ar putea fi echivalentă ca şi consecinţe politice, economice şi sociale. De aceea ar trebui ca acest grup de lucru să discute în manieră integrată.

Astăzi România este ţara – şi o spun cei de la Comisia Europeană la Parlamentul European, aproape în întregime -, care a devenit cel mai bun argument împotriva Politicii de Coeziune, pentru că România cu o absorbţie zero efectivă, cu o lipsă de angajament mai mult decât vizibilă. Dacă România nu-şi ameliorează urgent capacitatea de absorbţie după 2017, va crea o asemenea argumentaţie încât net contribuitorii nu au nevoie de nimic mai mult să spună „Da, uitaţi-vă la România. Cât este absorbţia voastră? Zero!? Care este starea voastră de pregătire? Zero!? Şi atunci de ce spuneţi că aveţi nevoie de Politică de Coeziune?”

Închei spunând constatarea unui foarte important liberal, fost ministru al finanţelor într-un stat baltic la finele lui 2014: „Tot nu pot să înţeleg! Cum aţi reuşit voi să plecaţi de la 7% şi să ajungeţi la 60% astăzi când această rată este fără precedent şi tehnic nu are nicio explicaţie în ceea ce era în România înainte de 2012.” E bine să ne aducem aminte că în octombrie 2012, pentru proastă implementare, pentru corupţie şi toate la un loc, România s-a confruntat cu o suspendare a şase programe operaţionale care totalizau 6,2 miliarde de euro, până în martie 2013. Nu cred că există o prioritate mai mare pentru noul guvern decât o absorbţie atât cantitativă, cât şi calitativă. Celor care afirmă că nu se poate le spun că cel mai mare proiect cu abordare integrată cu finanţare multifond la scara Uniunii Europene este proiectul Delta Dunării. Este un proiect care totalizează 1,2 miliarde de euro cu finanţare din 6 sau 7 Programe Operaţionale. Cel mai mare program cu abordare multifond din Marea Britanie avea cam 100 de milioane de euro. Morala este simplă, se poate, cu condiţia ca în locul tehnocraţilor să fie specialişti, pentru că tehnocraţia împreună cu sfertodocţia dau o medie foarte proastă.”

Gabriela Drăgan, profesor universitar la Academia de Studii Economice din Bucureşti şi director general al Institutului European din România, a explicat în intervenţia sa diferenţele consistente între Planul Juncker şi Politica de Coeziune, precum şi riscurile asociate noii viziuni asupra Politicii de Coeziune:

„Se întâmplă ca această perioada 2014-2020 să fie o perioadă în care, în continuare, consumăm efectele crizei. Aceasta este un prim element care trebuie adus în discuţie pentru că Planul Juncker nu este altceva decât o consecinţă a crizei. În mod evident, la nivelul european ne-am dat seama că nu mai avem fonduri suficiente, că sunt necesare investiţii suplimentare, s-au făcut tot felul de statistici, s-a văzut că investiţiile au scăzut foarte mult în raport cu 2007 şi atunci s-a pus problema conceperii unui nou mod prin care noi am putea atrage investiţiile private de pe piaţă.

Planul Juncker este total diferit de fondurile structurale! Planul Juncker a spus aşa: „Hai să oferim prin intermediul băncilor, deci 21 de miliarde de euro cu care plecăm de la BEI, de la Uniunea Europeană, de la diferite programe şi nu ştim exact cum se va întâmpla, dar noi sperăm să apară efectul de multiplicare. Înmulţim 15 cu 21 de miliarde şi ajungem la valoarea de 315 miliarde care se doresc a fi mobilizate.” Cum poţi să mobilizezi? Evident având alături de tine zona privată.

Deci în cazul României ar trebui să ne punem întrebări legate de parteneriatul public-privat dacă există, dacă avem un cadru legal şi evident dacă acele garanţii pe care le-ar oferi BEI-ul şi Uniunea Europeană ar intra, pe aici, pe la o bancă şi să se ducă mai departe către cetăţean, într-un anumit fel.

Politica de Coeziune are o cu totul şi cu totul altă abordare. Ea presupune să te încadrezi prin proiectele tale într-o strategie generală care este gândită la nivelul Uniunii Europene şi pe care tu, ca stat membru, evident că o să o preiei. În momentul de faţă avem strategia Europa 2020-2020. Din 2021 nu ştim exact ce va fi.

În acest moment eşti sub această umbrelă şi modul în care tu îţi cheltuieşti banii pe Politica de Coeziune trebuie să reflecte faptul că respecţi şi acele obiective trasate prin strategia Europa 20-20 şi legat de cercetare şi legat de ocupare şi legat de climă şi legat de tineri, de calitatea învăţământului şi de sărăcie.

Discutăm despre viitorul cadru financiar mai mic. Va fi mai mic! Discutăm viitoarele priorităţi. Care vor fi? Habar n-avem. Discutăm toate acestea într-un context în care nu discutăm doar despre criză, ne-am obişnuit deja cu ea. A apărut Brexit-ul, dar au apărut şi alte crize, criza migranţilor este o criză, criza refugiaţilor. Cu siguranţă ea va atrage nişte alocări noi şi poate or să apară şi alte priorităţi. Riscurile sunt mari şi pe politică de securitate.

Suntem încă în 2016. Anul viitor va apărea acest raport al Comisiei, după raportul Comisiei va apărea un prim draft despre viitorul cadru financiar. După acest viitor cadru urmează negocierile şi foarte important trebuie spus, negocierile acestea se vor traduce într-un acord instituţional între Comisie, Parlament şi Consiliu. Aceasta este zona în care mai poţi veni cu opinii, la nivel de Parlament, la nivel de Consiliu, la nivel de lobby, eventual pe grupurile de lucru în Comisie. Deci poţi veni să arăţi că pentru tine Coeziunea este într-adevăr o prioritate. După ce va exista acest acord interinstituţional, abia apoi vor apărea regulamentele, regulamentele privind modul în care se utilizează fondurile.

Pe mine mă îngrijorează efectiv ceea ce au spus colegii mai devreme şi mi se pare important că au fost invitaţi în primul panel oameni care lucrează efectiv. Lucruri extrem de concrete, oameni care chiar vor să facă ceva şi care constată că se lovesc de nişte restricţii din Legea X care nu au legătură cu legea Y, de un ghid de finanţare care e conceput nu ştiu cum.

În ciuda problemelor pe care le avem, legate de absorbţie, politica de Coeziune este o politică pe care evident avem obligaţia, nici nu se pune problema, să o susţinem.”

Pentru transcrierea intervenţiilor participanţilor la dezbatere, documente şi fotografii, accesaţi www.victorbostinaru.ro/dezbatere_Politica_De_Coeziune_a_UE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here