Deflagrația produsă vineri dimineață, într-o casă din municipiul Brăila, în urma căreia proprietara, o femeie de 51 de ani, a fost rănită și a ajuns cu arsuri la spital, a dus la evacuarea populației pe o rază de 50 de metri, pentru că în zonă există încă pericol de explozie.

”Am evacuat populația pe o raza de 50 de metri, de jur împrejur, astfel încât să nu existe pericolul unei noi explozii, de la o eventuală scânteie. Acum așteptăm să vedem ce facem cu gazele, pentru că nu s-a reușit oprirea lor din zonă, ci a trebuit să le oprim din tot cartierul”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, Ștefan Stoian.

Conform acestuia, explozia a fost una puternică, fiind distrus aproape în totalitate imobilul respectiv, situat în cartierul brăilean Radu Negru, din Ansamblul Buzăului.

”Nu știm cauza care a dus la explozia imobilului, presupunem că este vorba de acumulări de gaze. Casa este distrusă aproape în totalitate, pereții căzuți, acoperișul este la pământ. Proprietara a declarat că era singură acasă. Ea a suferit arsuri pe mâini și picioare, e conștientă, a fost preluată de SMURD, inițial, care i-a acordat primul ajutor, după care a fost transportată de o ambulanță SAJ la Unitatea de Primiri Urgențe. Explozia a fost urmată de un incendiu, nu foarte mare, pentru că s-a ajuns la timp și a fost lichidat”, a mai spus Stoian.

AGERPRES/(AS — autor: Ecaterina Ignat, editor: Nona Jalbă, editor online: Andreea Lăzăroiu)