Urmare a ședinței CLM de zilele trecute, respectiv  a neaprobării preluării unor puncte termice, viceprimarul municipiului Arad, domnul Călin Bibarț  transmite următorul punct de vedere:

 “Reprezentanții PSD își bat joc din nou de arădeni și împing Aradul în situația de a pierde 9,4 milioane de franci elvețieni nerambursabili. Astăzi în ședința Consiliului Local n-au votat preluarea în patrimoniul orașului a unor puncte termice de la CET, operațiune necesară pentru derularea programului de modernizare pentru care municipiul Arad are la dispoziție fonduri elvețiene nerabursabile. PSD pune astfel în risc realizarea investițiilor cu fonduri elvețiene. Afectați direct sunt cetățenii din Aradul Nou, acolo unde cu aceste fonduri ar trebui să se amenajeze o centrala termică pe gaz și biomasă pentru cartier. Este incalificabil comportamentul pe care îl au aleșii PSD. În cadrul întâlnirilor pe comisii, unde toate proiectele se discută și se analizează cu seriozitate, toți ajung la un acord.  După câteva ore însă,  în ședințele de plen care sunt publice și la care participă presa, se transformă în vedete de circ și nu-i mai interesează ce deservicii le fac cetățenilor și ce probleme crează Aradului. Din cauza lor Aradul riscă acum să piardă 9,4 milioane de franci elvețieni, bani nerambursabili pentru modernizarea termoficării”, a declarat domnul viceprimar Călin Bibarț la încheierea ședinței.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here