Poporul român funcționează în puseuri. Cu pauze lungi și dese. A fost revoluția din decembrie 89 un puseu major care a avut reverberații mai apoi în Piața Universității cu replica minerilor și după aceea s-a așternut o lungă perioadă de non combat până la fenomenul Colectiv. Am spus și repet: tragedia de la Colectiv a fost ocazia și nu cauza schimbării. Toate puseurile populare au o țintă: schimbarea. Fie ele puseuri majore, fie puseuri minore.

            S-a schimbat mare lucru după puseul major pe care l-am numit revoluție în 89? S-a schimbat ceva pe ici, pe colo, dar nu în punctele esențiale. Victoria în alegeri a Convenției Democrate s-a vrut un puseu major, dar n-a fost nici măcar minor. Tot un puseu minor a fost și tragedia de la Colectiv. Ce-i drept, oamenii au sperat că schimbarea va fi mai evidentă, dar au sperat degeaba. După o scurtă perioadă în care clasa politică s-a speriat, nu pentru prea multă vreme însă, aceiași politicieni au revenit în forță și au împiedicat cât au putut – și au putut – schimbarea radicală pe care o aștepta poporul. Guvernul Cioloș, un guvern de tranziție, a fost la cheremul Parlamentului și n-a putut face mare lucru. Despre schimbare nici vorbă.

            Ceva s-a întâmplat totuși. Câțiva reprezentanți ai elitei românești au ieșit din somnul cel de moarte și au încercat să trezească și poporul din amorțire. Au apărut partide noi, cu lideri noi, persoane mai mult sau mai puțin cunoscute. S-au căutat noi direcții în abordarea politicii în România, au apărut idei noi, s-a încercat ceea ce oamenii așteaptă de mult timp să se întâmple în țară: s-a propus schimbarea într-un mod mai hotărât cu obiective și programe mai realiste.

            Așadar, din nou s-a pus pe tapet schimbarea. Din nefericire, o schimbare nu se face prin puseuri generate de evenimente. Schimbarea se face prin acțiune inteligentă, consecventă și realistă. Și, iarăși din nefericire, schimbarea nu se face cu doi, trei oameni, ci cu o cantitate apreciabilă de elite și de populație, mai ales atunci când este vorba de alegeri. Iar acea cantitate se numește masă critică. În mod firesc, masa critică nu se realizează numai având în frunte reprezentanți ai elitei națiunii. Mai trebuie precizat că cu cei de la Vax populi nu se va putea realiza niciodată masa critică.

            Și ce fac elitele națiunii? Stau în expectativă și speră ca să coboare cineva din cer cu hârzobul și să schimbe lucrurile. Elitele, din păcate pentru români, nu cred că se poate schimba ceva în această țară și, dacă nu crezi în ceva, niciodată nu vei reuși. Îi numeri pe degete pe reprezentanții elitei românești care s-au angajat în luptă pentru o schimbare radicală. Trebuie să se întâmple o schimbare profundă, pentru că schimbări de suprafață s-au întâmplat mai mereu și cu ce ne-am ales? Schimbarea profundă trebuie să pornească de la educație. Dar educație nu se face nici în familie, nici în școală, nici în societate.

            Cu puține excepții, alegerile vor aduce pe scena politică aceeași Mărie cu altă pălărie. Am văzut listele electorale ale Aradului. Sunt pline de nevăzuți, necunoscuți, oameni care în viața lor nici măcar nu s-au frecat de politică, habar n-au cu ce se mănâncă politica, persoane fără personalitate, slugi ale liderilor de partide. Mă refer în speță la PNL și PSD. O vedeți pe slugă având inițiative și personalitate? Să fim serioși! Sluga execută ceea ce i se comandă. Și atunci cine va conduce țara și, în speță, județul? Aceiași politicieni care au condus-o și până acuma, pentru că ei au promovat în politică slugi, nu personalități. Despre profesionalism politic nici nu poate fi vorba. Așa că, cei care au condus vor conduce și în continuare. Deocamdată, suntem în faza amăgelilor electorale, iar dezamăgirea va urma, ca de obicei, în scurt timp după alegeri. Alegerile, un alt puseu, de data asta comandat, care nu va schimba nimic în țară.

            Ce ne profețea nouă Caragiale? ”Ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! Dar atunci să se schimbe pe ici, pe colo, și anume în punctele… esențiale…”

            Vă place incertitudinea în care ne lasă marele scriitor? După un secol și jumătate de la verdictul lui Caragiale trăim în aceeași incertitudine. Nu se poate spune că nu suntem consecvenți!

 

Ioan Iercan

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here