Pentru a clarifica toate aspectele legate de controversele privind semnarea contractului de deszăpezire, consilierul judeţean Adrian Ţolea face unele precizări.

„Aşa cum reiese din referatul de necesitate nr. 93941/01.07.2015 – când preşedinte încă era Nicolae Ioţcu, act semnat de către administratorul public Cristian Drăgan şi de către directorul tehnic Adrian Nedelciu – caietul de sarcini pentru servicii, lista cuprinzând cantităţile pentru întreaga perioadă până în 2019, dar şi nota privind determinarea valorii estimate – adică sumele puse la dispoziţie pentru serviciul de deszăpezire –, toate acestea au fost stabilite de preşedintele de atunci, Nicolae Ioţcu, în strânsă colaborare cu prietenul său Cristian Drăgan.

Ceea ce a urmat după publicarea anunţului pe SEAP, în 24 iulie 2015, chiar ziua când Nicolae Ioţcu a fost arestat, reprezintă paşi procedurali, logici şi necesari pentru finalizarea achiziţiei.

Faptul că licitaţia putea fi anulată, de către mine, arată o lipsă de informare a domnului Ioţcu. Licitaţia nu putea fi anulată decât de comisia de licitaţia, şi asta în cazul în care s-ar fi semnalat neregularităţi sau ilegalităţi. Semnarea contractului de către preşedinte, după ce acest contract a întrunit toate condiţiile legale, a fost un act administrativ obligatoriu”, a precizat Adrian Ţolea.

„Nicolae Ioţcu, prin ceea ce face, dă dovadă de ipocrizie maximă şi de tupeu de inculpat. Faptul că parte din semnatarii referatului sus-menţionat – Ioţcu, Drăgan, Nedelciu – se regăsesc şi în dosarul fostului preşedinte, judecat pentru corupţie, nu trebuie să mai mire pe nimeni”, a completat Adrian Ţolea.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here