“Nu ne îndoim de faptul că primarul Falcă posedă simţul umorului, în schimb suntem siguri că nu îl deţine pe cel al ridicolului”, afirmă Beniamin Vărcuş, liderul grupului PSD-Alde din Consiliul Local Municipal.

 

Consilierul social-democrat consideră că Gheorghe Falcă a pierdut orice balanţă în momentul în care vine în plen să afirme fără nicio reţinere că „va intra în istorie drept singurul arădean care a luptat pentru Cetatea Aradului”.

 

 „Dincolo de întreaga mascaradă declarativă şi de circul edilului, revenind la un ton sobru şi echilibrat, PSD Arad îşi doreşte urgentarea preluării Cetăţii Aradului de către municipalitate, în folosul arădenilor. Sigur că pretindem garanţii reale din partea administraţiei locale că proiectul nu va mai fi tegiversat precum s-a întîmplat în ultimii 7 ani.

În ceea ce îl priveşte însă pe primar singurele atribute pe care poate să şi le aroge de drept sunt situate între planul imoral şi cel ilegal. Adică, noi considerăm că joaca sa deloc dezinteresată cu studiile de fezabilitate atribuite firmei Pro Arhitectura sunt în zona imoralului, în timp ce instituţiile de control ale Statului, respectiv ANI, le situează în terotoriul ilegal. Reamintim arădenilor că Gheorghe Falcă, se află în mijlocul unui scandal cu iz de corupție. ANI a anunțat că a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru conflictul de interese în care se află Falcă, referitor la dubla sa calitate, de primar și acționar la firma, ProArhitectura SRL, alături de soția sa. Conform surselor oficiale, Gheorghe Falcă a semnat și aprobat 31 certificate de urbanism, patru autorizații de construire, două avize de oportunitate, două autorizații de desființare și o expunere de motive pentru 27 de beneficiari ale căror proiecte au fost realizate de aceeași societate comercială – Pro Arhitectura Arad S.R.L.

Cât despre intratul în istorie, singurul loc care îi este cu siguranţă rezervat pentru posteritate este cel de ultim baron PDL aflat în jilţ” , spune consilierul local Beniamin Vărcuş

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here