Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, a deschis lucrările oficiale ale Reuniunii Anuale a Diplomației Române 2017 (RADR), cu tema „O lume în schimbare: mizele politicii externe a României”, în prezența Preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, și a Preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.

În discursul său de deschidere, ministrul afacerilor externe a evidenţiat o serie de mize strategice care necesită atenția și implicarea sporită a diplomației române în perioada următoare, printre care: dimensiunea europeană, a securității naţionale, a bunei vecinătăţi, miza dezvoltării economice și sociale a României și, nu în ultimul rând, miza globală, a contribuției la ordinea internaţională bazată pe reguli, principii și multilateralism eficient.

Ministrul a evocat, totodată, semnificația deosebită a anului 2018, subliniind responsabilitățile care aparțin diplomației române: „În orizontul apropiat al Marelui Centenar, prezentul respiră istorie și ne obligă să privim la acțiunile noastre dintr-o perspectivă extinsă. Ne bucurăm, în România de azi, de o dezvoltare, securitate și bunăstare fără precedent în istoria noastră. Datoria noastră colectivă este să le apărăm, să le securizăm pe termen mediu și lung, fiind pregătiți și pentru contexte care ne-ar putea fi mai puțin favorabile. Suntem datori să consacrăm o Românie viitoare, păstrătoare a ceea ce este particular și autentic din valorile ei specifice și, în același timp, între cele mai dinamice, mai importante, pro-europene și creative  state membre UE. Să privim spre viitor.”

Referindu-se la miza europeană, ministrul afacerilor externe a subliniat că procesul de dezbatere privind viitorul UE trebuie să fie o dezbatere și despre viitorul României: „vocea noastră, argumentele noastre, trebuie reiterate și auzite în plan european și bilateral”. Lista priorităților României în cadrul UE include dimensiunea economică, socială, cu impact direct asupra cetățenilor, dar și viitorul Politicii de Securitate şi Apărare, având în vedere că următoarele luni vor marca progrese, îndeosebi prin cooperarea permanentă consolidată în domeniu. În context, a fost evocată și preluarea președinției rotative a UE în primul semestru al anului 2019, care implică o responsabilitate de o complexitate fără precedent pentru     Serviciul diplomatic al României.

Ministrul s-a referit și la miza securității naționale, primordială din perspectiva statutului nostru de stat membru NATO, beneficiar al politicilor Alianței, dar și participant activ la definirea și implementarea obiectivelor organizației. A mai subliniat că aprofundarea și extinderea Parteneriatului Strategic cu SUA constituie parte integrantă a realizării securității naționale a României.

„Pentru mandatul meu, vecinătatea directă a României, arealul desemnat de ansamblul regiunilor care ne înconjoară, este de o importanţă cu totul specială. Geografia rămâne un dat al politicii externe. România trebuie să se implice mai responsabil, mai creativ și mai aplicat în vecinătatea ei, văzută integrat, strategic”, a evidențiat ministrul Meleșcanu, subliniind, în continuare, câteva linii strategice de acțiune ale României în raport cu statele din vecinătate.

În intervenţia sa, ministrul afacerilor externe a punctat principalele repere ale componentei economice a diplomației române, cu accent pe: demersurile accelerate în vederea obținerii invitației de aderare la OCDE, promovarea proiectelor regionale extinse de conectivitate economică, găzduirea Summit-ul Inițiativei celor Trei Mări în 2018, precum și reorientările şi diversificările spre regiuni geografice cu economii în plină expansiune, unde România poate dezvolta pe mai departe relațiile bilaterale foarte bune.

„La 100 de ani de transformare și existență a statului modern, dincolo de învelișul nostru profund euro-centric, trebuie să conştientizăm mizele noastre globale”, a conchis ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, în mesajul adresat  membrilor corpului diplomatic, reliefând îndeosebi importanța candidaturii României pentru un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU, la alegerile din 2019.

Discursul integral al ministrului afacerilor externe este disponibil aici.

În discursul său, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a transmis un mesaj de încurajare pentru activitatea diplomaţiei române și a subliniat importanţa cooperării dintre Parlament și Ministerul Afacerilor Externe în vederea unei promovări mai eficiente și mai bine articulate a intereselor naţionale ale României: „Activitatea diplomatică, incluzând Corpul Diplomatic și diplomația parlamentară, au acum oportunitatea de a materializa aspiraţii ale generațiilor anterioare, prin profilarea României ca actor relevant, ce aduce cu sine maturitatea dobândită prin experiențe istorice și procese transformative asumate, dar și forță vizionară.”

În intervenția sa, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a subliniat responsabilitatea diplomaților români de a contribui la dezvoltarea economică durabilă a României, printr-o activitate de promovare economică și prin identificarea de noi oportunități. De asemenea, a prezentat principalele coordonate și obiective ale acţiunii parlamentare externe, în strânsă coordonare cu diplomația română. A punctat rolul coordonării inter-instituționale în susținerea interesului național. „Aveţi o profesie nobilă şi inteligentă, profesia vorbelor fine, a tonului coborât şi a intonaţiei calme. Sunteți cei care desenează reputația și interesele României în lume. Am venit pentru a gusta din acest calm distins”, a declarat Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților.

***

Programul a continuat cu sesiunea plenară cu tema „O perspectivă egipteană asupra regiunii extinse a Orientului Mijlociu”, al cărei invitat special a fost Sameh Shoukry, ministrul afacerilor externe al Republicii Arabe Egipt.

În alocuţiunea din cadrul sesiunii, ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, a subliniat complexitatea cooperării diplomatice, economice și sectoriale dintre cele două state. A evocat preocuparea față de evoluțiile conflictelor din regiune, reiterând rolul esențial al statului egiptean pentru stabilitatea regională și în lupta împotriva terorismului internațional. A evidențiat miza globală a României, prin implicarea în combaterea terorismului, prin sprijinirea activă a soluționării dosarului sirian și a identificării unei soluţii durabile în Procesul de Pace din Orientul Mijlociu.

La rândul său, ministrul egiptean, Sameh Shoukry, a reiterat interesul părții egiptene pentru consolidarea raporturilor de cooperare și aprofundarea relației pe care R.A. Egipt o are cu România, atât în plan bilateral, cât şi în cadrul dialogului său cu UE. Totodată, a prezentat abordarea politicii externe egiptene privind problematica de actualitate din Orientul Mijlociu, cu accent pe sprijinul țării sale pentru soluționarea pașnică a conflictelor din zonă. Oficialul egiptean a evidențiat importanța proceselor de consolidare instituțională în toate statele regiunii, ca parte integrantă a găsirii unor soluții durabile și inclusive, susținute de toate segmentele reprezentative ale societății.

A urmat sesiunea plenară cu tema „Viitorul Uniunii Europene – mize naționale, mize europene”, care a beneficiat de participarea ministrul afacerilor externe al Luxemburgului, Jean Asselborn.
În discursul său, ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu a remarcat consolidarea dialogului politic bilateral din ultima perioadă, inclusiv prin vizita la București, în luna iunie a acestui an, a prim-ministrului luxemburghez Xavier Bettel şi a salutat aniversarea a 10 ani de la parteneriatul prin care Sibiul şi Luxemburgul au deţinut împreună, în 2007, statutul de Capitală Europeană a Culturii. A amintit, totodată, că procedurile de aderare a României la Uniunea Europeană au început în orașul Luxemburg, odată cu semnarea Tratatului de aderare la UE, în 2005. Oficialul român a folosit acest prilej pentru a reitera angajamentul României în favoarea unei Uniuni mai bine integrate, care își valorifică potențialul de  a juca un rol-cheie la nivel global.

La rândul său, ministrul luxemburghez, Jean Asselborn, a salutat împlinirea a 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană și a amintit cooperarea foarte bună derulată cu România atât în plan bilateral, cât şi european, evidențiind poziţia ambelor ţări în favoarea avansării procesului de construcţie europeană, cu respectarea principiilor şi valorilor fundamentale UE. De asemenea, ministrul luxemburghez a evocat legăturile multiseculare dintre ţara sa și comunitatea germană din România, în special din zona Sibiului.

În marja participării la sesiunea plenară a avut loc și o scurtă întrevedere bilaterală a miniştrilor afacerilor externe român şi luxemburghez, cu accent pe agenda bilaterală din perioada următoare şi pe  temele de actualitate de pe agenda europeană.

De asemenea, au urmat sesiuni sectoriale consacrate candidaturii României la un loc de membru nepermanent în CS ONU (2019), o sesiune de lucru a Departamentului Consular, precum și o plenară dedicată pregătirilor pentru marcarea Centenarului Marii Uniri, ca eveniment-reper de diplomație publică a anului 2018.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here