Educația este factorul determinant în existența și funcționarea unui popor. Iar când vorbesc despre existență nu mă gândesc la supraviețuire. O educație corespunzătoare aduce acel plus de valoare necesar în evoluția de la supraviețuire la trăire.

Ce se poate spune despre poporul român în acest context? Dacă vrem să fim sinceri cu noi înșine va trebui să recunoaștem că am fost mereu la granița dintre supraviețuire și existență, ba chiar mai mult în supraviețuire. Nu intru acum în detalii și cauze istorice. Mai mult, ar trebui să învățăm istoria așa cum s-a desfășurat ea fără a trage spuza pe turta noastră. Dar un lucru este cert: românii merită locul în care trăiesc astăzi, însă își bat joc de acest loc. Cauza este, în bună parte, lipsa educației. Iar această educație deficitară s-a văzut de-a lungul istoriei românilor. Au existat, ce-i drept, pusee de conștiință națională, dar acestea au fost generate de lupta pentru supraviețuire. Nici nu s-a pus problema unei educații patriotice generatoare de atitudini patriotice. Supraviețuire și nimic mai mult. Vă mai amintiți probabil versurile: ”Din câmp, de acasă, de la plug, / Plecat-am astă vară / Să apărăm de turci, de jug / Sărmana noastră țară.”

Cum stăm astăzi cu educația în ”sărmana noastră țară”? Răspunsul este simplu: din ce în ce mai prost.

În familie, unde se pun bazele educației este un hiatus total. Copiii își fac de cap, părinții neglijează educația copiilor fiind preocupați de slujbe și de câștiguri bănești sau de altă natură. Copiii contează din ce în ce mai puțin în contextul familiei, o familie care și-a pierdut reperele tradiționale în epoca modernă. La toate acestea se adaugă greșita înțelegere a raporturilor dintre părinți și copii. Se vorbește mereu despre drepturile copiilor, dar nimic despre drepturile părinților. În acest sens, în curând vom vorbi despre educarea părinților de către copii, ceea ce, în subsidiar, se întâmplă chiar și azi. De când copiii știu mai bine ce e bine și ce e rău? De când copiii au numai drepturi și nicio îndatorire? Oare nu era corect sloganul de mai demult: nu poți, te ajutăm, nu știi, te învățăm, nu vrei, te obligăm? Indiferent cine a inventat sloganul, el este binevenit. În societate există și îndatoriri, nu doar drepturi, oricât de democratică ar fi acea societate, iar copiii trebuie învățați de mici că există și obligații față de familie și societate.

Să nu mai vorbim despre hatârurile pe care părinții le fac copiilor. Indiferent dacă merită sau nu. Să nu mai vorbim de lipsa de exigență pe care părinții o manifestă dând naștere la comportamente agresive din partea copiilor. Cei șapte ani de acasă s-au dus pe apa sâmbetei și rezultatele se văd în întreaga societate. Bazele comportamentului de mai târziu din societate se pun la vârsta celor șapte ani de acasă. Ceea ce se întâmplă ulterior este o consecință a celor șapte ani din familie. Și ce se întâmplă ulterior? În școală, profesorii nu mai sunt profesori. Obrăznicia elevilor și strictețea regulamentelor școlare care aproape întotdeauna îl apără pe elev și-l condamnă pe profesor au dus la anomalii greu de imaginat cu nu prea mulți ani în urmă. Lejeritatea cu care elevii trec clasa a dus la o delăsare totală din partea celor mai mulți elevi și la o degradare vizibilă a calității învățământului. De pe băncile școlii ies analfabeți și semianalfabeți. Excepțiile sunt prea puține. Despre cultură nu are rost să mai vorbim. Despre comportament, așijderea.

Așadar ce educație primește viitorul cetățean care ar trebui să construiască o societate prosperă și nu una de supraviețuire? Noi ne perpetuăm istoria: supraviețuim, nu existăm. Nu suntem suficient de buni pentru a exista, pentru a demonstra că progresul și prosperitatea sunt la noi acasă. Nu este, pentru că nici nu vrem, nici nu știm să construim. Și atunci tinerii, și nu numai tinerii, caută alte societăți unde să-și pună în valoare calitățile. Pentru că societatea românească nu le oferă astfel de oportunități, tocmai deoarece ne mulțumim cu supraviețuirea, consecință firească a unei educații precare.

Ce oferă societatea românească copiilor și tinerilor prin incultura promovată, prin spectacolele penibile și de prost gust, prin programele de televiziune unde apar curve notorii și derbedei cu bani? Unde e spiritualitatea neamului românesc care s-a manifestat uneori în istoria românilor? Spiritualitatea, atâta câtă este, nu are loc de corupți, de derbedei culturali sau politici, de fufe anafabete, de saltimbanci și de toți culturnicii care zic că gestionează cultura românească. Precum în țară, așa și la Arad.

Toate aceste anomalii sunt generate de o proastă educație, ca să nu spun inexistentă, de la naștere până la sfârșitul vieții. Fără educație supraviețuim, nu trăim! Fără educație rămânem în coada istoriei.

 

Ioan Iercan

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here