In data de 07. 09. 2017, într-o atmosferă pe cât de colegială, pe atât de antrenantă și de animată, la Cercul Militar Arad, a avut loc lansarea volumului ROSTIRI CU ROSTOGOLIRI – ȚEPIGRAME, al cărui autor este poetul și publicistul Horea Gană, membru fondator al Ligii Scriitorilor Români.
Poet tăcut, timid și disciplinat, discret și delicat până la sfielnic, dar, înainte de orice, poet antiretoric, Horea Gană practica, până mai de curând, o poezie calmă și caldă, cuminte și senină. În dulcele stil clasic. Fără nori și fără teamă de furtună. Una cu unduiri molcome, de apă limpede și liniștită. Ca în cazul oricărui poet cu taxele poetice la zi, poezia sa se naște greu. Încet și anevoie, dar, odată mecanismul poetic declanșat, evoluează rectiliniu și constant, nota bene, sub semnul armoniei și al acusticii verlainiene. Poate, și pentru că versurile sale respiră o bucurie vocalică deplină, iar lectura lor oferă cititorului un deliciu estetic ce se imprimă contagios în spirit, în timpan și pe retină. Se vede de departe, poetului îi place să își asculte gândul și să-și audă propria tăcere. Remarc apetitul și-i înțeleg plăcerea. Se poartă și la case mai mari. Poeții și profeții sunt altfel de ființe. Văd muzical și aud colorat. Au vise numai de ei visate. Oricum și orice aș spune eu acum și aici, Horea Gană e un poet zgârcit la vorbă; iar ca să fiu exact, e un poet concis. Așadar, fără a fi prolific, paradoxal, pentru domnia-sa poezia este o slujbă cu normă întreagă, iar el, poetul, pe persoană fizică, un soldat în solda poeziei. Deși îl știam cu un profil liric așa cum l-am creionat mai sus, recent a reușit să ne surprindă editorial cu un volum de epigrame – demers poetic pe care nimeni nu-l anticipa. ȚEPIGRAMELE sale, o spun deschis și dintru început, sunt o treaptă în devenirea, în evoluția sa poetică. E o evoluție pe altfel de aliniamente estetice. Le caracterizează o diferență de ton, de unghi, de abordare și de perspectivă. În egală măsură, sunt un strigăt durut. Un țipăt șoptit. Și nu exagerez deloc. E o tristețe amarnică în aceste vesele catrene. E multă, prea multă amărăciune. E dezaprobare și dezgust. O dezamăgire profundă și o durere enormă, posibil, fără leac. Și, toate astea, în ciuda faptului că epigrama presupune – prin tradiție și prin definiție – un stil ștrengar, hazos și șugubăț, plin de ironie, de umor, de vervă și savoare. Dar, poate tocmai în această poetică răsturnată, privită prin lupă și – culmea – în   oglindă, constă originalitatea acestor epigrame. Și a epigramistului, îmi place să cred. După cum e lesne de observat, destul de multe catrene – ca să nu zic, majoritatea – demască  și condamnă vulgul și vulgarul, răul endemic, duplicitatea, fățărnicia și spiritul de căpătuială pe căi oculte sau doar cu ocolișuri. Cu toate acestea, violența verbului său e blândă și dulce. E de catifea, dar la diateza activă. E bine să se știe că Horea Gană scrie cu pasiune, dar nu pune patimă în ceea ce scrie. Nu e mai puțin adevărat că nici nu acceptă să nășească la o nuntă la care voalul de mireasă îl poartă ginerică.
    O simplă și primă lectură este mai mult decât suficientă pentru a realiza că în cele două sute douăzeci și trei de catrene, mișună o lume reconstituită și văzută doar prin propriii săi ochelari literari. E o lume care-și resetează întruna crezul și convingerile, conturul și consistența. E o lume suficientă sieși, dar care, mult prea adesea, își dovedește fisurile și fistulele, fracturile și insuficiența. Tematica și problematica volumului în ansamblul său plonjează direct în prezentul imediat. În realitatea de zi cu zi. Eroii epigramelor sale aparțin canțalariilor și fotoliilor parlamentare, cabinetelor cu uși capitonate, dar și cluburilor, discotecilor și străzii. Încă de la prima pagină, găsim o întreagă filmotecă tipologico-socială, un insectar, o faună, ce tind să devină junglă, savană sau menajerie: politruci penibili pe care-i mână-n luptă doar o cocoșenie certăreață de clapon, falși tehnocrați, apostolii corupției, pe ranguri, dregătorii și demnități. Doamna Prostie! Ca orice Coana Mare, descurcăreață, obraznică și agresivă. Nu lipsesc omniprezenții, atotștiutorii și risipitorii tefeliști, surprinși și ei în cele mai diverse și sugestive ipostaze. Urmează javrele și jigodiile pe rit nou, panglicarii, profitorii și pleșcarii, paraziții și parveniții statului de drept. Fac act de prezență, nici că se putea altfel! codoșii, târfele și papițoii.
Concluzia la care ajunge epigramistul e una simplă, concisă și clară. Trăim o comedie tristă. Băltim într-o realitate bolnavă și-ntoarsă pe dos. Cu toate acestea, Horea Gană nu critică omul, cetățeanul, politicianul, nici tehnocratul, tânărul sau dama de consum, care, in corpore, se bucură din partea sa de stimă, apreciere și respect, ci Răul de care unii dintre aceștia se lasă contaminați. Tocmai de aceea, o spune răspicat, cu subiect și predicat, că suntem mai răi decât ar trebui să fim. Că e timpul să înceapă curățenia generală. Altfel, vorbim discuții într-un gălăgios film mut. Revin și repet. Se referă punctual la cazurile în care răul preia comanda, declanșează tornada și face ravagii. E motivul pentru care nu-i scapă nimic și nu iartă pe nimeni. Nici chiar pe fostul Lider Maximus. Țepograma întitulată Întâiul gospodar este cea mai concludentă dovadă:
                Fetelor le-a-mpărțit dota:
                Case, lotul Nana, flota…
                Pentru el ține-n fișete
                Tot ce-i mai de preț:secrete!
    Un alt set de catrene abordează probleme majore, de interes general, toate de mare actualitate și de o gravitate extremă. Defrișarea pădurilor României sau migrația românilor sunt două dintre ele. După părerea sa, și n-avem cum să nu îi dăm dreptate, revoluția din decembrie a exportat și continuă să exporte poporul român. Subscriu ideii poetului, idee potrivit căreia, pentru români și pentru România, soluția nu e plecarea din țară, ci revenirea la vatră. Copiii exilului sunt așteptați acasă. Dar, să-l lăsăm pe Horea Gană să o spună:
                Nu mai avem păduri virgine,
                Subsolu-i gol, ceru-i vândut
                Urmași ne vin din țări străine
                Și nu știm cine i-a făcut.
    Multe, poate majoritatea, dar nu toate catrenele volumului sunt grave și triste. Unele însă, ca Orientare, spre exemplu, respectă nota veselă, ironică și tradițională:
                Fetele până să crească
                Făceau și școli și meserii
                Acum le-ajunge să trăiască
                Din …făbricuța de copii.
    Luate ca un tot, cu umbre, penumbre și lumini, ȚEPIGRAMELE lui Horea Gană sunt ca o friptură reușită. Au sare, vegeta și piper. Au vână, energie și forță gravitațională. Se impun printr-o frazare clară și concisă, dacă se poate spune, aproape de dublu distilată. Fiecare în parte și toate la un loc sunt un fapt de trăire. Acestea fiind zise, e timpul să-mi închei mini-medalionul referitor la ȚEPIGRAMELE lui Horea Gană. E timpul, și o voi face, dar nu înainte de a-l înștiința pe bunul meu confrate, că am două vești proaspete și noi – nouțe pentru el. Noutăți în care, însă, nu-i voi spune nicio noutate: 1. Specie literară minoră, dar eficace și percutantă, cu țintă declarată sau ușor de descifrat, epigrama a fost cultivată, cu bune rezultate încă din antichitate. Chiar dacă efectul nu a fost întotdeauna cum s-ar fi dorit, chiar dacă ironia nu a vindecat complet boala și beteșugul, au fost ameliorate cât de cât, ceea ce nu este de neglijat și nici puțin lucru. Presimt și pariez că la fel se va întâmpla odată cu lansarea pe piață a susnumitului volum. 2. Să fim optimiști, dar de un optimism fără perspective. N-o spun eu, a spus-o Marțial, părintele epigramei, în urmă cu două mii de ani. O făcea într-un poem din care nu voi reproduce decât două versuri, dar celebre încă de atunci și valabile cel mai vârtos, acum:
                De ești sărac, amice, zadarnic te mai zbați,
                Averile de astăzi se-mpart între bogati.
    Restul e tăcere. Rămâi blocat, fără permis și fără comentarii. Și, totuși…CU  EPIGRMA  NU  TE  PUI!
                            Valeriu ILICA
P.S.
Tot atunci, în același cadru solemn, colegial și ostășesc, au fost lansate și memoriile de cazarmă ale colonelului (r) Ion Stăncioiu – întitulate sintetic și sugestiv REVELAȚIE ȘI MIRACOL. Dar, la  această carte și la autorul ei, îmi rezerv plăcerea de a reveni cu un alt prilej, la o proximă ocazie.
 
 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here