Interviu cu prof. MarioStoica, directoral Liceului Teoretic„Adam Muller Guttenbrunn” din Arad

–         Tocmai a început un nou an școlar. Cum v-ați pregătit pentru acesta?

–         Prioritatea  acestei veri a fost amenajarea sălilor de clasă ( zugrăvit, igenizări, dotare cu mobilier) astfel încât elevii să beneficieze de cele mai bune condiții de învățare. În acest an Primăria Arad  ne-a alocat un buget suplimentar pentru reparații și avarii. Am  încercat să utilizam judicios aceast sumă astfel încât un număr mare de săli de clasă  au fost renovate atât pentru grădiniță cât și pentru clasele pregătitoare.

–         Ce ne puteți spune despre clasele pregătitoare?

–         Avem patru clase pregătitoare, A, B, C, D, două la secția germană și două la secția română, cu un total de 100 de copii, din care 56 sunt la secția germană și 44 la secția română. La grădiniță avem trei grupe, în  momentul de față cu 66 de copii, 23 de copii la secţia germană și 43 de copii la secția română. În acest an școlar  grupele sunt destul de eterogene din punct de vedere al vârstei dar ne-am propus pentru viitor să avem  la secţia germană, grupă mică, grupă mijlocie și o grupă mare . Același lucru ne-am dori și pentru secția română. Este foarte greu să lucrezi cu copii de 3, 4, 5 sau 6 ani în aceeași grupă. Când se lucrează cu cei mici, se plictisesc cei mai mari, când se lucrează cu cei mari se plictisesc cei mici, care nu  înțeleg anumite lucruri. Dezideratul nostru este ca în viitor în clădirea de pe strada Popa Șapcă să avem șase grupe în cele șase spații existente.

–         Ați luat în discuţie și înfiinţarea de after school?

–         Forma de pregătire prin sistemul after school rămâne din punct de vedere legislativ una ambiguă. În momentul de față se pare că există o decizie a ministerului legată de acest subiect, iar în varianta în care nu va exista o finalitate dorim să organizăm acest program prin colaborări cu diverse fundații. Astfel vom elimina  orice suspiciune și totodată vom veni și în întâmpinarea părinților care agrează această formă de pregătire suplimentară .

–         În cadrul deschiderii am observat că elevii au primit un caiet în limba germană

–         Majoritatea cadrelor didactice și mai ales cadrele didactice de la ciclul primar

s- au implicat în  pregătirea sălilor de clasă . Elevii trebuie să învețe

 într-un ambient plăcut dar totodată este important să aibă și resurse educaționale de calitate. Manualele în limba germană sunt fie insuficiente, fie neactualizate, fie nu există la toate disciplinele. În această situație  materialele auxiliare suplinesc lipsa manualelor și sunt extrem de utile la clasă, în special în activitatea didactică de la orele de germană.

 Ce ne puteți spune despre celelalte clase?

–         În total avem 58 de grupe și clase. Sunt 55 de clase și trei grupe la grădiniță. Avem un număr de 606 elevi la germană și diferența până la 1326, de 720, sunt la secţia română. La clasele pregătitoare, în funcție de cerințele elevilor, trebuie să -i lăsăm să vină sau să plece în orice perioadă a anului și mai sunt și cazurile speciale în care părinții își mută domiciliul, situații de boală, etc.

–         Liceul Teoretic „Adam Muller Guttenbrunn” este unul dintre cele mai prestigioase din Arad. Ce obiective aveți pentru noul an?

–         Liceul nostru se remarcă prin unicitatea lui; un spațiu multietnic și multicultural în care promovarea valorilor naționale și europene este un obiectiv primordial.  Dorim să rămânem în continuare, în contextul conservării identității naționale,  un promotor al  limbii, culturii și civilizației germane. Dorim totodată rezultate mai bune la examenele naționale, evaluare și bacalaureat , depășind handicapul mediilor mici cu care mulți elevii acced în învățămîntul liceal. Procentul obținut în acest an  la examenul de bacalaureat de 84,5 % a fost cel mai bun din ultimii ani. Sperăm în rezultate și mai bune în anii următori, iar viitorii noștri absolvenți prin rezultatele pe care le vor obține la evaluari, examene, olimpiade școlare, activități extracurriculare  să onoreze  statutul de elev la un liceu cu o îndelungată tradiție .

–         Vă rog să transmiteți un mesaj părinților și elevilor.

–         Părinților le transmit că eficiența actului educațional crește atunci când parteneriatul școală-familie funcționează și totodată  rugămintea de a ne investi cu încredere. Elevilor le urez un an școlar cu realizări, liniștit, lipsit de incidente.

Cu Dumnezeu înainte dorim să ne onorăm tradiția de peste 290 de ani .

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here