Într-un moment trist pentru marea majoritate a românilor, când ar trebui să comemorăm ultimul reprezentant de seamă al dinastiei care a transformat și modernizat radical România, majoritatea parlamentară încearcă să profite pentru a trece în Parlament legile care să o ajute să-și subordoneze justiția.

Deși majoritatea forțelor politice și civice transmiseseră un mesaj de decență, de îndemn la liniște și reculegere, coaliția PSD-ALDE s-a mobilizat, sperând în lipsa de reacție a opiniei publice, pentru adoptarea de urgență a legilor de modificare a justiției. Astfel, proiectul privind Statutul Magistraților a fost pus pe ordinea de zi a camerei deputaților, PSD cerând votarea acestuia fără citirea amendamentelor și fără dezbatere. Mai mult, acest proiect a fost înregistrat deja la senat ca fiind adoptat, în condițiile în care lucrările în cameră erau departe de a se fi încheiat.

Grupul parlamentar al Uniunii Salvați România a manifestat o opoziție fermă față de aceste abuzuri ale puterii. Deși au fost frecvent insultași de diverși demnitari ai arcului de guvernare, deputații USR au insistat asupra citirii și votării individuale, în urma unei dezbateri reale, a articolelor și a amendamentelor propuse. În final, legea nu a mai fost adoptată, din lipsă de cvorum, deoarece orele fiind înaintate, puterea nu si-a mai putut mobiliza parlamentarii.

Sergiu Vlad, deputat USR Arad: ”Nu am crezut că se poate întâmpla așa ceva în Parlament, în aceste momente atât de triste pentru țară. Pe de o parte avem exemplul unui om de o moralitate și o decență exemplare, un adevărat rege al românilor, de care ne despărțim în aceste zile, iar pe de altă parte vedem comportamentul oportunist al puterii, care se repede asemenea unei haite de hiene asupra principiilor și libertăților democratice.Proiectul guvernării  dorește să pună magistrații în subordinea executivului, pentru ca cei care ne conduc să poată să acționeze fără să se mai teamă de justiție. Aceste demersuri, dincolo de josnicia și indecența manifestate, vin să pună în grav pericol statul de drept și apartenența europeană a României și implicit vor afecta viața cetățenilor. Pentru aceasta, voi lupta pe orice cale, alături de colegii mei din USR, împotriva demersurilor PSD-ALDE din aceste zile.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here