Sloganele de campanie ale PNL Arad nu au fost altceva decât baloane de săpun, lozinci fără fond, după cum bine ne-a demonstrat un an şi ceva de mandat Cionca, pe drept cuvânt cel mai slab preşedinte al CJA pe care l-a avut Aradul. Regresul este evident chiar şi faţă de norma jalnică de performanţă liberală din ultimul deceniu, spune Marius Sulincean, liderul grupului PSD-ALDE din Consiliul Judeţean.

„Iar ca să nu ne acuze cineva de inconsistenţă a raţionamentului, am să mă duc chiar la miezul campaniei PNL, „RESPECT PENTRU ARĂDENI”, veritabil şablon demagogic, infirmat de practicile mizerabile ale conducerii CJA.

Aş reformula mai degrabă în „Respect pentru arădeni, în funcţie de culoarea votului” pentru că ceea ce a făcut PNL a fost să politizeze la maxim alocările de fonduri către primăriile din Judeţ. Este liberal primarul primeşte bani, în caz contrar îşi ia adio de la orice finanţare de proiecte din partea Consiliului Judeţean.

Şi am să îmi susţin afirmaţia cu date concrete şi mă voi referi la media alocărilor pe cap de locuitor în localităţile cu administraţii locale PNL, comparativ cu cele unde primarii sunt social-democraţi. Dacă în primul caz ele ajung la aproape 60 lei/ cap locuitor, în schimb în comunele administrate de edili PSD, cetăţenii primesc ZERO lei din partea echipei Cionca. Adică oamenii sunt puşi la colţ în funcţie de opţiunea politică. Şi atunci unde este respectul ?

Acelaşi domn Marinel se lăuda în campanie…..„SCHIMBĂM RITMUL”. Dacă nu ar fi o temă atât de serioasă probabil că prestaţia sa administrativă lamentabilă ar trebui să stârnească râsul (a se vedea printre altele episodul penibil denumit Poliţia lucrărilor).

Despre ce vorbim ? Vă spun eu exact pentru că cetăţenii trebuie să ştie faptul că nucleul PNL nu a fost în stare să liciteze lucrările nici măcar pe banii alocaţi de Guvernul României pentru drumurile judeţene şi investiţiile din sănătate. Totul pluteşte la stadiul „Vom face”, mâine, poimâine, la anul şi totul a rămas încremenit în vorbe. Mă întreb uneori de ce mai vin aceşti domni la servici dacă oricum nu produc nimic util pentru comunitate.

Excedent bugetar avem slavă Domnului, 120 milioane Ron, cea mai bună dovadă că deşi există bani suficienţi, drumurile judeţene sunt praf iar liberalii se opun la direcţionarea acestor fonduri pentru repararea lor.

Aşadar cum nu există nici „RESPECT” nici „RITM”, rămân doar aburii, minciunile, stagnarea şi dispreţul liberal accentuat faţă de cetăţenii judeţului.” afirmă Marius Sulincean, liderul grupului PSD-ALDE din Consiliul Judeţean.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here