Marii câştigători ai celei de-a noua ediţii a Romanian Music Awards 2001, care a avut loc vineri seară în Piaţa Sfatului din Braşov, au fost Smiley şi Inna care au plecat acasă cu patru şi, respectiv, trei trofee.
Videoclipuri
Stirile Realitatea
Marii câştigători ai celei de-a noua ediţii a Romanian Music Awards 2001, care a avut loc vineri seară în Piaţa Sfatului din Braşov, au fost Smiley şi Inna care au plecat acasă cu patru şi, respectiv, trei trofee.
Incursiune în istorie
Când spui Pecica te gândeşti imediat la pâinea mare, cât roata carului şi bine rumenită. Pâinea de Pecica înseamnă şi bogăţie, dar şi hărnicie. Înseamnă trudă multă pe ogoarele foarte mănoase, dăruite de Mureşul care scaldă localitatea pe latura sa sudică.
La fel ca toate evenimentele organizate la Pecica, „Praznicul de Pită Nouă” de anul acesta a impresionat publicul prin multitudinea de spectacole artistice, locuri de distracţie, dar şi o varietate largă de mâncăruri preparate.
Primăria şi Consiliul Local Livada, vă invită cu deosebită plăcere să luaţi parte la Sărbătoarea Câmpenească ,,Zilele comunei Livada”, ediţia a III-a, ce va avea loc Duminică, 14 August 2011, după următorul program:
Tabloidele din Marea Britanie au lansat astazi, înaintea rezultatelor autopsiei artistei, doua ipoteze sustinute de surse apropiate lui Amy.
Astfel, potrivit The Sun, Amy ar fi decedat cu 6 ore înainte ca trupul ei neînsufletit sa fei descoperit, având în vedere ca ultimul om care a vazut-o în viata a fost unul dintre barbatii angajati sa o protejeze.
Multe dintre vedetele autohtone se feresc să vorbească despre partenerele lor de viaţă tocmai pentru a le proteja de mass-media sau pentru a vinde mai bine. Randi admite că s-a ferit de multe ori să spună că ar avea o iubită.
Randi face parte dintre artiştii care nu-şi povestesc viaţa personală în tabloide. “Când a fost cazul, m-am ferit să spun că am o iubita.
Andreea Tonciu a defilat miercuri seară în rochia 10.000 de euro, pe care o va purta la nunta cu fotbalistul Nicolae Mitea.
Mai multe manechine au făcut senzaţie miercuri seară la restaurantul 1001 de nopţi din Bucureşti, într-o prezentare de rochii de seară, create de Adriana Agostini. Alexandra Bădescu, Cristina Roman, Raluca Dumitru sau Andreea Tonciu au fost doar câteva dintre modelele care i-au impresionat pe cei prezenţi cu ţinute care mai de care mai preţioasă. Senzaţia serii a fost Andreea Tonciu, iubita fotbalistului Nicolae Mitea, care a fost mireasa colecţiei.
Cesaria Evora va susţine un concert la Timişoara, în premieră, pe 3 octombrie, la Sala Olimpia, evenimentul fiind promovat de festivalul Plai, informează un comunicat.
Înainte de a începe, viaţa de familie a prinţului Albert al II-lea de Monaco cu Charlene Wittstock ameninţă să se transforme într-un scandal grandios.
Albert de Monaco continuă să-şi apere onoarea, cu două zile înaintea nunţii cu Charlene Wittstock. De la publicarea marţi, în L’Express.fr, a unei informaţii despre faptul că viitoarea prinţesă ar fi vrut să întrerupă pregătirile pentru ceremonie şi să plece în ţara sa natală, Africa de Sud, cancelaria prinţului dezminte într-una zvonurile despre o a treia paternitate a lui Albert, informează Le Parisien.
Magistraţii Judecătoriei Buftea au decis, marţi, ca fetiţa cuplului Columbeanu, Irina, să rămână în grija tatălui, Irinel.
Potrivit deciziei instanţei, divorţul dintre cei doi s-a desfăcut cu acordul ambelor părţi, Monica va reveni la numele anterior, Gabor şi va plăti lunar 1.000 de lei pensie alimentară. Decizia nu este definitivă.
Michelle Obama, însoţită de cele două fiice, Malia, 12 ani şi Sasha, 10 ani, dar şi de mama sa, Marian Robinson precum şi de o nepoată şi de un nepot, au urcat sâmbătă într-un autoturism de teren Toyota Land Cruiser şi au pornit în căutare de lei, girafe, elefanţi şi alte animale în Parcul Cinegetic Madikwe din Africa de Sud, transmite Associated Press.
Bob Dylan, lider incontestabil al muzicii folk americane din secolul al XX-lea, îşi sărbătoreşte marţi cei 70 de ani şi nu se gândeşte încă să-şi pună în cui acordeonul şi chitara, care l-au însoţit în cele patru colţuri ale lumii, relatează AFP.
Pionier al cântecului angajat, el a concertat luna trecută pentru prima oară în Vietnam, în cadrul unui turneu mondial cu ocazia împlinirii a 50 de ani de carieră. A fost un loc simbolic de concert pentru autorul piesei ‘Blowin in the Wind’, cântecul său pacifist, reluat ca un imn în anii 1960 de către adversarii intervenţiei americane în Vietnam.
În categoria bijuteriilor periculoase pot intra atât cele vechi care au fost duse la reparat, dar şi cele noi cu diverse monturi. Bijuteriile lipite cu aliaj din cadmiu sunt contraindicate în special în cazul femeilor însărcinate, informează Utilizarea cadmiului, o substanţă cancerigenă şi toxică, în bijuterii, în aliaje de lipit sub formă de bară şi în toate materialele plastice va fi interzisă în UE începând din luna decembrie 2011.