Category Archives: Sanatate

S-a deschis prima salină artificială din Pecica

salina2

De la mijlocul lunii februarie, pecicanii, dar şi locuitorii satelor aparţinătoare (Turnu, Sederhat şi Bodrogul Vechi) şi vecine (Semlac, Şeitin, Peregul Mic, Peregul Mare, Nădlac, sau chiar Ungaria) au la dispoziţie o modalitate simplă şi eficientă de tratare a infecţiilor respiratorii şi nu numai.

Bolile cardiovasculare pot fi prevenite

inima

Schimbarea stilului de viaţă, în principal alimentaţia echilibrată, activitatea fizică zilnică, fără fumat şi odihnă adecvată poate preveni 80% dintre bolile cardiovasculare determinate de ateroscleroză, dar şi peste 90% dintre cazurile de diabet zaharat şi 70% dintre cazurile de cancer, a subliniat prof. dr. Dan Gaiţă, preşedintele Fundaţiei Române a Inimii, luni, într-o conferinţă de presă.

Numărul bolnavilor de diabet s-a dublat din 1980

diabet

Numărul bolnavilor de diabet s-a dublat la nivel mondial din 1980, ajungând la aproape 350 de milioane de persoane afectate de această maladie, scrie revista britanică The Lancet.

La originea bacteriei ucigaşe ar fi un aliment preferat îndeosebi de femei

laborator

La originea bacteriei care a provocat deja 19 decese în Europa ar putea fi un aliment preferat îndeosebi de femei, deoarece ele sunt contaminate în număr mai mare, a estimat vineri Organizaţia Mondială a Sănătăţii /OMS/, citată de AFP.

Un regim bogat în calciu nu reduce riscul de osteoporoză (studiu)

consultatie

Depăşirea cantităţii normale de calciu nu reduce problemele determinate de fragilitatea oaselor la vârsta a treia, arată un studiu publicat în British Medical Journal, citat de site-ul femina.ch.
O cantitate rezonabilă de calciu este vitală pentru sănătatea oaselor, iar o echipă de cercetători suedezi a constatat că o cantitate mai mare de 700 mg pe zi – echivalentul a 85 g de sardine şi 230 g de iaurt – are un impact aproape nul în privinţa prevenirii fracturilor sau a osteoporozei legate de vârstă.

Cazul Letea: 54 de cai, înghesuiţi într-un camion de 38 de locuri.

Cai

Cinci fără acte, 20 fără microcipCinci dintre caii luaţi săptămâna trecută din comuna tulceană C. A. Rosetti pentru a fi duşi la un abator nu aveau niciun fel de act, ei fiind transportaţi ilegal alături de ceilalţi în condiţii incorecte, camionul care ducea toate cele 54 de animale având o capacitate de doar 38 de locuri.Trei dintre cele cinci animale care nu aveau acte sunt mânji, unul dintre ei având o rană la torace, “cauzată probabil în timpul transportului”.

Ministrul Sănătăţii a cerut controale la furnizorii de servicii medicale

medicamente

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a solicitat, miercuri, preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) demararea unor ample acţiuni de control la furnizorii de asistenţă medicală aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări, privind corespondenţa între serviciile solicitate pentru decontare şi cele efectuate în mod real, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii.
Cseke Attila aşteaptă un raport de la CNAS până în data de 20 mai.

Raportarea cu certificat digital, obligatorie din 1 iunie

scris-de-mana

Depunerea pentru decontare, prin mijloace electronice de transmitere la distanta, a documentelor justificative privind raportarea activitatii furnizorilor de servicii medicale si medicamente aflati în relatii contractuale cu casele de asigurari de sanatate devine obligatorie din 1 iunie 2011. Potrivit CNAS, documentele si fisierele de date în format electronic vor fi asumate de reprezentantul legal al furnizorului prin semnare cu semnatura electronica extinsa, bazata pe un certificat digital eliberat de oricare dintre furnizorii de servicii de certificare acreditati.

Informatiile si imaginile stirilor sunt copyright-ul ziarelor, blog-urilor, site-urilor, e-mailurilor, din care au fost extrase articolele. Site-ul pecicanul.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Responsabilitatea in fata justitiei revine autorilor.
Anunturi, director web, bancuri, jocuri, etc