Category Archives: Stiri

Se apropie Zilele Oraşului

ZILELEPECICA

La fel ca în anii trecuţi, evenimentul menit să aniverseze trecerea Pecicăi de la statutul de comună la cel de oraş, cu opt ani în urmă, are loc la începutul lunii mai.
Pentru că data publicării legii referitoare la modificarea statutului, 7 aprilie, a căzut în Postul Mare, administraţia locală a decis să mute Zilele Oraşului după încheierea sărbătorilor pascale.
După cum ne-am putut obişnui, în fiecare an manifestarea devine mai amplă, acum urmând să ţină o întreagă săptămână: între 7 şi 13 mai.
„Pentru fiecare seară am pregătit un alt tip de spectacol. Sunt convins că fiecare pecican, cât şi musafirii vor găsi programe pe placul lor” spune primarul Petru Antal.

Prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci a fost confirmată de MECTS, rector al UVVG

Conf. univ. dr. Sorin Başchir, preşedintele Senatului UVVG, a declarat în cadrul conferinţei de presă de din data de 10.04.2012, că Senatul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” salută confirmarea d-nei prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, prin Ordinul nr.3686, din data de 09.04.2012, în funcţia de rector al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.

Simpozionul radioamatorilor se organizează şi în acest an

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Continuarea Simpozionului Radioamatorilor de pretutindeni se va desfăşura, şi anul acesta, la sfârşitul lunii mai, în oraşul nostru.
Prima ediţie, respectiv cea în anul 2004, aducea la Pecica o premieră pentru judeţul Arad, chiar dacă asemenea întruniri erau deja o tradiţie pentru localităţi din alte judeţe, sau peste hotare.

Începe instruirea în cadrul proiectului FEMINA

femina

Primăria Oraşului Pecica a anunţat deja faptul că SC ILE Trade Company SRL din Bucureşti este beneficiarul unui proiect cu finanţare europeană, intitulat „FEMINA – creşterea abilităţilor şi calificarea femeilor”.
Proiectul destinat femeilor cu vârste cuprinse între 18-60 ani, care nu desfăşoară nici un fel de activitate aducătoare de venituri, va demara în scurt timp la Pecica, după ce compania care îl derulează a primit deja cereri.

Traian Igaş, de la proiecte de suflet pentru români la proiecte de suflet pentru arădeni

igas2

Senatorul Constantin Traian Igaş a participat zilele trecute la predarea unui elicopter nou cu destinaţie exclusivă pentru serviciul SMURD din Arad. „Este un proiect gândit şi implementat împreună cu doctorul Raed Arafat.

Cionca: „Prin absenţa de la votul Legii Lustraţiei, continuă decadenţa PNL”

Iustin Cionca

Deputatul arădean Iustin Cionca subliniază că absenţa parlamentarilor liberali de la votul final privind Legea Lustraţiei aruncă o lumină nefavorabilă asupra PNL. „Adevăratul substrat al absenţei liberale de la votarea acestei legi este dorinţa de a-i oferi un «paravan» lui Dan Voiculescu.

Pulsul străzii: „Cei de la primărie au muncit foarte mult în această iarnă”

2033_Deszapezire-ecosal

A fost, fără doar şi poate, o iarnă foarte grea. Pe lângă ninsorile abundente care păreau că nu mai au de gând să înceteze, temperaturile extrem de scăzute au îngreunat acţiunile de deszăpezire ale autorităţilor din întreaga Europă de Est, din întreaga ţară, dar şi din oraşul Pecica. Timp de două săptămâni s-a lucrat la foc continuu.

Igaş despre declaraţiile opoziţiei pe amânarea aderării la Schengen

igas

Vicepreşedintele PDL, Traian Igaş, trage un semnal de alarmă în privinţa declaraţiilor reprezentanţilor opoziţiei care se exprimă public şi dăunător imaginii României pe decizia CE privind amânarea aderării ţării noastre la Schengen.

Ponta, acuzat de populism în „scandalul” scumpirii carburanţilor

cionca

Deputatul arădean Iustin Cionca dezvăluie încă o dată caracterul duplicitar şi limbajul fals al Opoziţiei, care nu doreşte altceva decât să câştige încrederea electoratului şi denaturează adevărul pentru a-şi atinge scopul. „Ultima găselniţă a domnului Ponta, co-preşedintele Uniunii socialiste, este acea «rugăminte» adresată Guvernului,

Prof. Doru Ioan Petescu a trecut în nefiinţă

petescu 1

Cetăţean de Onoare al oraşului Pecica din august 2008, titlu înmânat cu ocazia şedinţei festive a Consiliului Local Pecica ţinute de Praznicul de Pită Nouă, prof. Doru Ioan Petescu a plecat spre cele veşnice în noaptea de vineri, 2 martie 2012, în urma unei boli necruţătoare.
Născut dintr-o familie de pecicani, la 10 decembrie 1940, maestrul a absolvit Universitatea din Timişoara şi a devenit profesor de limba şi literatura română.

Pulsul străzii: „Sunt mulţumită de modul cum s-au descurcat autorităţile în această iarnă”

E85 - DEZAPEZIRE

Căderile masive de zăpadă din luna februarie au dat mari bătăi de cap românilor. Numeroase localităţi au fost afectate de ninsoarea abundentă şi mai multe drumuri au fost blocate. Din cauza troienelor oamenii abia s-au mai încumetat să iasă din case. Cu alte cuvinte, luna februarie a fost destul de capricioasă în acest an.

„Cu ambiţie şi putere de muncă sunt foarte mari şanse de reuşită”

gheorghina

Interviu cu Gheorghina Iacsity, consilier PDL în cadrul Consiliului local Pecica
– Doamna Gheorghina, de când sunteţi consilier local al oraşului Pecica, din ce comisie faceţi parte şi cum v-aţi hotărât să candidaţi?
– Din anul 2004 sunt consilier local şi cu toate că înainte nu am făcut politică, fiind de profesie economist, am vrut să fac totuşi ceva pentru satul meu natal, de aceea am ales să candidez pentru această funcţie.

„La Pecica nu există riscul producerii de inundaţii”

okvice

Interviu cu Miodrag Stanoiov, viceprimarul oraşului Pecica

– D-le viceprimar, iarna aceasta a cam dat bătăi de cap primarilor din întreaga ţară. Care a fost situaţia la Pecica?
– La fel ca în toată ţara, situaţia a fost destul de grea, dar eu spun că, în linii mari, ne-am descurcat, chiar dacă de aproximativ 30 de ani nu a căzut o asemenea cantitate de zăpadă.

Se fac înscrieri pentru clasele de seral

seral

Grupul Şcolar „Gheorghe Lazăr” doreşte să continue şi din anul şcolar următor, 2012-2013 implementarea claselor cu frecvenţă redusă la Pecica, motiv pentru care anunţă începerea înscrierilor.

S-a deschis prima salină artificială din Pecica

salina2

De la mijlocul lunii februarie, pecicanii, dar şi locuitorii satelor aparţinătoare (Turnu, Sederhat şi Bodrogul Vechi) şi vecine (Semlac, Şeitin, Peregul Mic, Peregul Mare, Nădlac, sau chiar Ungaria) au la dispoziţie o modalitate simplă şi eficientă de tratare a infecţiilor respiratorii şi nu numai.

Informatiile si imaginile stirilor sunt copyright-ul ziarelor, blog-urilor, site-urilor, e-mailurilor, din care au fost extrase articolele. Site-ul pecicanul.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Responsabilitatea in fata justitiei revine autorilor.
Anunturi, director web, bancuri, jocuri, etc